Să prefere veşnicia în iad, decât să spună „iartă-mă” sau „bună ziua”. Iată în ce întuneric trăim unii dintre noi, odihnindu-ne numai în tipuri şi forme, fără să ne dăm seama că de fapt încălcăm porunca Domnului referitoare la iubirea față de vrăjmaşi.

Scopul principal al Dumnezeieşti Liturghii este împărtăşirea credincioşilor cu Dumneze­ieştile Taine.

Obișnuința cu anumite păcate ne face să le considerăm mai mici sau mai puțin grave.

Vânătorul (diavolul) este iscusit, şi pe cel ce scapă din cursele grosolane îl prinde în laţurile cele meşteşugite. Sfârşitul vânătorii este unul singur – pierzania. Cursele sunt ascunse în toate felurile, cu o deosebită măiestrie.

Smerenia aduce paharul mângâierii duhovnicești și la patul celui bolnav, și în temniță la cel închis în ea, și la cel prigonit de oameni, și la cel prigonit de demoni.

Făcând binele, să nu vă mândriţi, ci mulţumiţi Domnului: «Cu binecuvântarea Ta, Doamne, am făcut aceasta».

Răspunde cu prudenţă, nu este treaba ta să-i trezeşti pe oameni şi să-i duci la Dumnezeu.

Dacă ne vine în minte să osândim pe aproapele, atunci să spunem cu atenţie: Doamne, dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu.

Durerea este un lucru greu, dar în spatele acesteia, în spatele suferinţei, al încercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renaşterea, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toţi oamenii datorează acesteia întoarcerea lor. În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul, dar cu vremea îl va cunoaşte. Avem în această privinţă atât de multe exemple!

De exemplu, un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte: „Eu sunt mare şi tare, şi nimeni altul nu este ca mine!”. Şi se uită la diplome, la slavă, la sănătate, la frumuseţe şi la toate celelalte. Când însă o boală îl ţine la pat, atunci începe să gândească diferit. „Deşertăciunea deşertăciunilor... Toate sunt deşertăciune!”.