Trecem prea repede cu vederea asupra uriaşelor rezerve de nobleţe şi înaltă seniorie din creştinism.

Făcând bine dușmanului găsești prilej să ți se deschidă ușile îndrăznirii către Dumnezeu și să ți se șteargă păcatele.

Tocmai când fratele s-a apropiat de casa prietenului său, acesta a deschis larg ușa, a alergat la el și l-a îmbrățișat pe fratele ofensat, făcând pace cu el.

Dreptatea dumnezeiască le rânduiește pe toate în chip drept și le păstrează pe toate neamestecate şi neconfundate cu altele, dăruind fiecăreia dintre toate existențele cele cuvenite după vrednicia ce a dat-o fiecăreia dintre ele.

Nu poate mintea noastră să ajungă până la imitarea și vederea (contemplarea) nematerială a ierarhiilor cerești, dacă nu se folosește de călăuzirea materială potrivită ei.

Dumnezeu nu numai că e supraplin de înțelepciune şi „înțelegerea Lui nu are hotar” (Psalmul 146, 5), ci e așezat mai presus şi de toată rațiunea, mintea şi înțelepciunea.

Toți căutăm dragoste veșnică și neschimbătoare, pace fără de sfârșit, și cine poate da toate acestea? Nu ni le poate da nici mama, nici tatăl, nici fratele, nici sora. Toți aceștia ne pot părăsi, disprețui și lepăda.

Avem pace atunci când suntem cu Domnul și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea ne ajută întotdeauna când o chemăm.

Sfântul Părintele nostru Simeon spune: Cel înţelept este aşa încât nimic de pe pământ nu l-ar putea urni. Orice s-ar întâmpla, el este smerit în cugetare, şi aceasta este desăvârşire, virtute dumnezeiască.

Atunci când avem nevoie, Maica Domnului ne răspunde îndată la rugăciune, iar când nu este neapărată trebuință, ne lasă ca să dobândim puțină bărbăție.