„Deșartă este mântuirea omului” zice psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu.

Cine socoate că nu este păcătos, acela nu are nici pocăinţă şi nu ştim unde este mântuirea lui.

Îmi amintesc bucuria pe care am simțit-o când trei măturători de stradă au bătut la ușa mea în ziua de Anul Nou. I-am văzut ca pe cei trei magi, i-am salutat și i-am servit cu primele chifle zaharisite tradiționale. După ce au plecat, am spus: „Doamne, copiii Tăi tocmai au plecat”.

S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva! Pentru că Domnul spune: „Îi pot ridica pe fiii lui Avraam și din pietre”. Din păcate, însă, omul se mândrește în inima lui. L-am ajutat! L-am ajutat! Dar cine ești tu? Cine?

Persoanele care vă sunt cele mai dragi pot veni şi pot face lucruri care nu au nicio legătură cu Adevărul lui Dumnezeu.

De se tulbură cineva de o patimă care-l supără, este un semn al neştiinţei şi al mândriei, al necunoaşterii stării sale şi al fugii de osteneală. Să avem răbdare, să luptăm cu patimile cât sunt încă mici și slabe, să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor și să avem deplină încredere în El.

„Precum focul învăluia rugul, dar nu-l ardea”, observă Sfântul Ioan Carpatiul, „aşa şi la cei ce au primit darul nepătimirii, chiar de ar purta un trup foarte greu şi foarte aprins, căldura trupului nu tulbură şi nu întinează întru nimic trupul sau mintea. Căci glasul Domnului a desfăcut flacăra de fire”.

Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta ni le-a făcut. Biruinţa asupra diavolului este, de aceea, biruinţa lui Hristos în noi.

Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. De aceea, încercaţi pe cât puteţi, să plantaţi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Cum de nu i-a ieșit sufletul din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie.