Când eşti frate adevărat, eşti în stare să ierţi şi să uiţi orice jignire, să depui orice osteneală, să arăţi orice bunătate, să biruieşti orice piedică, să te alipeşti de orice suflet, să asculţi orice cuvânt, să dai orice jertfă.

Încearcă sa iubești cu adevărat pe toată lumea. Numai așa te poți elibera de greutatea neagră de pe ascunsurile sufletului.

Sufletul liniştit este acela care face voia lui Dumnezeu în chip smerit şi cumpătat: nici mai devreme, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puţin. Căci Domnul Care a poruncit ştie adevărul şi numai atunci facem bine, când facem întocmai cum ne-a spus. Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curăţeşte mereu!

Omul milostiv se poate dezbrăca de orice mândrie, de orice pretenţie, de orice interes, de orice laudă şi chiar de orice merite. Acela se poate dezbrăca de hainele lui, pentru a le da celui mai dezbrăcat ca el. Se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el. Se poate lipsi de dreptul său, în folosul altuia mai lipsit ca el.

Pentru ca rugăciunea să se întărească, cel mai bun mijloc este „să rabzi necazurile şi dispreţul”.

Rugăciunea lui Iisus, când se prinde, în mod obligatoriu, la toţi va fi însoţită de boli.

Rugăciunea minţii nu o putem face fără îngăduinţa şi îndrumarea unui învăţător.

Nu suntem mai buni decât ceilalţi, tot în aceeaşi oală ne aflăm şi fierbem înăbuşit.

S-ar crede că ne rămân în memorie clipele de bucurie intensă, ori cele legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie.

Încredere în oameni, curaj, detaşare, bunăvoinţă către cei năpăstuiţi de pe urma cărora nu te poţi alege cu niciun folos (bolnavi, străini, întemniţaţi), un simţ sigur al măreţiei, predispoziţia pentru iertare, dispreţul faţă de prudenţi şi agonisitori: toate sunt trăsături ale gentlemanului şi cavalerului.