În această zi s-a pus început întregii lumi văzute; în această zi Arhanghelul Gavriil a adus vestea cea bună Preasfintei Născătoare de Dumnezeu despre întruparea Domnului; în această zi Domnul şi Dumnezeul nostru a înviat din morţi, nimicind iadul.

Fraţilor, trebuie să spălăm cu pocăinţă toată necurăţia noastră şi astfel să păşim către El, ştergând cu lacrimi păcatele cele ştiute şi cele neştiute. Să ne frângem inima noastră prin smerenie, cum şi El S-a micşorat pe Sine pentru noi, făcându-Se, totodată, Dumnezeu şi Om, ca să-l mântuiască pe om de smintelile cele diavoleşti. 

Trebuie să ne îngrijim în această scurtă viaţă de mântuirea noastră. Să ne temem de Domnul nostru, nădăjduind să primim acele binecuvântări negrăite şi viaţa cea cerească împreună cu îngerii lui Dumnezeu, acea nespusă slavă şi acel sfânt locaş, în care se află Mirele Bisericii împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Jucăm teatru! Pe de o parte, spunem că suntem netrebnici şi nemernici şi, pe de altă parte, socotim egoismul care se află în noi inspirat de Dumnezeu.

Tocmai pentru acest motiv, pen­tru o pocăinţă mai adâncă, s-au intro­dus epitimiile.

„Nu este făţărnicie când săruţi în faţa tuturor mâna preotului tău, îi ceri binecuvântarea, îl rogi să-ţi boteze copilul, să vină în casa ta, în timp ce în familia ta şi în piaţă îl ocărăşti şi-l vorbeşti de rău?”

Trebuie să ne pocăim, recomandă Stareţul Serghie, pentru că nu iubim îndeajuns oamenii şi pentru că nu suntem destul de sensibili la necazurile celorlalţi.

Prin patimi, omul nu se cunoaşte pe sine ca persoană ce tinde spre comuniune de iubire cu oamenii, ci numai ca obiect înrobit de patimi, ca o realitate izolată şi egocentrică.

Stareţul Serghie atrage atenţia că o anumită oboseală, o anumită trândăvie, o lipsă de apetenţă, mai precis un oarecare dezgust apar adesea în momentul în care începem să ne rugăm. Atunci este vorba de o lucrare a demonilor care urmăresc să ne împiedice de la rugăciune! Este o stare clasică împotriva căreia trebuie să luptăm, iar cea mai bună armă de care dispunem este pocăinţa.

Adevărul este prima armă cu care au luptat şi au biruit primii creştini.