Ne spun Sfinții Evangheliști că Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage.

Pe bărbatul care are egoism nici cei mai intimi prieteni ai lui nu-l iubesc, că e o urâciune să ai egoism.

Şi, dacă te-ai dus cu smerita cugetare în sufletul tău, să ştii că atunci se pogoară harul Sfântului Duh spre mintea duhovnicului şi o să spună aşa nişte cuvinte că şi el o să se mire de unde i-a dat Dumnezeu mintea aceea, ca să te sfătuiască pentru salvarea sufletului tău.

Precum Fiul lui Dumnezeu la Cina Cea de Taină S-a ridicat, S-a încins cu ştergar, Şi-a suflecat mânicile şi a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai şi cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit.

Odată ce duhovnicul ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate.

Cinci dintre ele erau înţelepte, iar cinci nebune (Matei 25, 2), adică cele neînţelepte păstrau doar fecioria cea dinafară, iar pe dinăuntru se întinau prin cugete necurate şi mai erau biruite şi de alte patimi – iubire de arginţi şi trufie, zavistie şi ură, mânie şi ţinere de minte a răului şi îndeobşte de neînfrânare.

Dacă este înzestrat cu capacităţi deosebite, va dubla sau va tripla investiţia – darul – ce i-a fost oferit. Cel mai puţin înzestrat va obţine ceva mai puţin, dar va avea şi el rezultatul său. Nimeni, însă, nu are dreptul să facă la fel ca sluga din pildă care a îngropat talantul.

Noi trebuie să avem roade continuu, pentru că nu știm în ce timp va trebui să dăm seama de roadele noastre. 

În Săptămâna Mare s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. 

Mulţimea, entuziasmată de minunile şi predicile Lui, L-a întâmpinat cu „Osana!” şi aşternea ramuri de finic la trecerea Sa (Matei 21, 15). L-a simţit ca pe Mesia, Împăratul, Eliberatorul. Mulţi dintre aceştia însă, din nefericire, împinşi de către arhierei, cărturari şi farisei, vor striga: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, o schimbare obişnuită a celor imaturi, oportunişti, fricoşi. Acest lucru se repetă continuu în istorie.