Partea cea mai mare a urmării lui Hristos o putem face, prin rugăciune, prin credinţă, prin venirea la biserică şi prin toate Tainele, prin faptele bune pe care le facem. Toate acestea schimbă atmosfera sufletului nostru. Interiorul nostru se schimbă complet. El se sfinţeşte prin aceste acte de rugăciune şi dragoste. Se produce o transformare în sufletul nostru, aşa cum se produce şi în trup. În fiecare clipă celulele corpului nostru se schimbă. După descoperirile ştiinţifice, în vreme de şapte ani toate celulele corpului nostru se înnoiesc, dând naştere unor alte celule, încât am putea zice că suntem alţi oameni.

Aşa se schimbă şi sufletul nostru. În momentul în care primim în inima noastră cuvântul lui Dumnezeu, cu toată convingerea şi cu tot cutremurul, în momentul în care sufletul nostru se îndreaptă către Dumnezeu cu o râvnă deosebită, aşa cum a venit tânărul la Hristos – ştiind însă mai mult decât el, ştiind care este mântuirea, cunoscând iconomia divină, bunătatea lui Hristos, cunoscând Tainele Bisericii care ne ajută să ne mântuim –, din clipa aceea începem să ne transformăm.

Întâi, puţin câte puţin, simţim o atracţie către biserică – poate cineva ne-a vorbit despre credinţă, poate cineva ne-a dat să citim o carte de rugăciuni. Parcă ne apare undeva un fel de zare nouă, o lumină nouă. Şi cu cât ne apropiem, cu atât lumina cuprinde mai mult sufletul nostru, mai mult şi mai mult, pentru că aceasta este lumina necreată a lui Dumnezeu, care desăvârşeşte toată lumea, pe om, animalele şi vegetalele. Acesta e harul lui Dumnezeu care lucrează în noi.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 180-181)