Cum ne raportăm noi, creștinii ortodocși moderni, la Maica Domnului și cum o cinstim, atât din punct de vedere hristologic, cât și devoțional? La aceste întrebări se poate răspunde în diferite moduri – la fel ca în trecut –, de vreme ce raportarea creștinilor la cultul Maicii Domnului comportă atât de multe niveluri.

În primul rând, trebuie să subliniem caracterul central al locului Mariei în Taina Întrupării, atât de înrădăcinat în experiența liturgică și devoțională a creștinilor ortodocși. Imnurile și icoanele care împodobesc fiecare zi de sărbătoare ortodoxă întăresc ideea că Maria reprezintă un loc de întâlnire dintre divin și ființele create. Dumnezeu a intrat în lume ca Fiul Întrupat datorită consimțământului și cooperării unei fete; El a luat, de asemenea, trup omenesc – sau fire omenească – doar din ea. Maria joacă astfel un rol important în această taină, atât din punct de vedere metafizic, cât și moral: ea Îi oferă lui Hristos firea Sa omenească și-și acceptă totodată de bunăvoie rolul în această taină.

Atunci când creștinii ortodocși se roagă Maicii Domnului în contextul cultului liturgic sau în particular, ei sunt îndrumați de tradiția folosirii unor cuvinte care reamintesc neîncetat fundamentul hristologic al unei astfel de venerări. Așa cum am văzut, majoritatea rugăciunilor sau imnurilor, precum scurtele theotokia care sunt atașate fiecărei cântări din canoanele de la Utrenie, fac aluzie la rolul Mariei în Întrupare, chiar în timp ce le îngăduie creștinilor să se roage pentru mijlocirea și ajutorul ei. Uneori, textele liturgice par să estompeze hotarul dintre Maria ca protectoare a creștinilor sau ca mijlocitor al acestei protecții; în termeni strict teologici, desigur, un astfel de ajutor nu poate veni decât de la Dumnezeu Însuși.

O idiomelă în glasul al IV-lea, cântată la vecernia din 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) ar putea naște o oarecare confuzie: Pe aceasta, ca pe Maica lui Dumnezeu, lăudând-o, strigăm și zicem: „Izbăvește-ne pe noi, cei ce te mărturisim pe tine, de Dumnezeu născătoare, de toată primejdia și izbăvește de nevoi sufletele noastre”. Deși astfel de pasaje – de altfel ca și rugăciunea repetată „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” – par a atribui tot ajutorul și apărarea Maicii Domnului, ele trebuie citite împreună cu restul rugăciunilor din tezaurul cultic ortodox.

Majoritatea textelor liturgice accentuează, așa cum am văzut, rolul hristologic care îi îngăduie Mariei posibilitatea de a acționa ca mijlocitoare între Dumnezeu și omenire. În aproape fiecare caz, ea nu Îi ia locul Fiului ca principal mijlocitor între oameni și Dumnezeu; mai degrabă, ea reprezintă, precum îngerii și sfinții, un personaj abordabil din tărâmul ceresc, care le permite credincioșilor să se apropie și mai mult de Mântuitorul Hristos.

(Mary B. Cunningham, Maica Vieții. Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 182-184)