Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său.

Ascultarea face și pe leneși, și pe vicleni să-și dezgroape talantul precum acoperă și pe cei talentați de jefuirea slavei deșarte. Rânduiala ascultării e cale dumnezeiască.

Iubirea este o calitate a sufletului omenesc. Ține de structura omului, de chipul lui Dumnezeu din el. Iubirea este un dat, este ceva fără de care nu se poate. Ea ține de firea cea omenească, la fel ca și gândirea, capacitatea de a raționa.

Și noi suntem într-un concurs, într-un efort continuu: vrem să câștigăm Împărăția Cerurilor. Hristos ne-a învățat că aceasta o câștigăm prin post, prin rugăciune, prin lucrarea faptelor bune.

Să rămâi și în bucurie și în întristare același, liniștit și cuviincios în afară și netulburat înlăuntru.

Nu suntem putred de bogați, asta-i drept, dar suntem bogați, așa că Evanghelia se referă și la noi, la fiecare.

Oricât am fi greșit să ne pocăim sincer deoarece Dumnezeu ne așteaptă cu brațele deschise.

Pe Dumnezeu Îl cunoaștem când ne minunăm de El. Numai cu iubire poți sta în fața lui Dumnezeu.

Cercetați și veți afla că ascultarea vine de la Dumnezeirea Treimică. Hristos spune că: „N-am venit să fac voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38). De acolo începe ascultarea. De aceea, cel care face ascultare Îi urmează lui Hristos.

Zis-a Domnul: „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat”. Iată unde este libertatea.