stire

Deci, dacă voieşti a lua biruinţă asupra şi cu lesnire a alunga tabăra vrăjmaşilor celor gândiţi de alt neam, prin rugăciune şi prin ajutorul lui Dumnezeu întru sineţi venind şi întru adâncurile inimii intrând, caută urma acestor trei tari uriaşi ai diavolului, de uitare zic, de trândăvire şi de neştiinţă, care sunt întemeierile vrăjmaşilor celor gândiţi de alt neam, prin care celelalte patimi ale răutăţii se întăresc, lucrează şi vieţuiesc în inimile iubitorilor de dulceţuri şi în sufletele celor nepedepsiţi.

Pomenirea lui Dumnezeu se face prin durerea inimii pentru buna-cinstire. Iar tot cel care-L uită pe Dumnezeu se împătimeşte de cele dulci şi nesimţitor (învârtoşat) se face. Dacă voieşti totdeauna a-ţi aduce aminte de Dumnezeu, nu lepăda asuprelile ca pe nişte nedrepte, ci ca pe cele ce cu dreptate vin să le rabzi.

Pentru că răbdarea adică prin fiece întâmplare porneşte aducerea aminte; iar lepădarea slăbeşte starea ostenicioasă a inimii ce priveghează, şi prin odihnă (trupească) lucrează uitarea.

„Nimeni să nu se supere atunci când vede că cei răi şi nedrepţi sunt fericiţi în această viaţă, pentru că răsplata bunătăţii şi a răutăţii nu se face aici, pe pământ. Dacă uneori Dumnezeu ne pedepseşte după faptele noastre, plata aceasta nu este întreagă, ci o pregustare a ceea ce va fi în cealaltă viaţă. Iar lucrul acesta este lăsat de Dumnezeu pentru ca cei care nu cred în învierea morţilor şi în Judecata de apoi să se cuminţească măcar cu cele ce păţesc pe pământ.

Se poate pune întrebarea: De ce Domnul nu i-a pus acestui bolnav obişnuita întrebare: „Crezi tu asta?”. De ce nu a căutat în el credinţa, aşa cum a făcut El cu mulţi alţii?

Dar credinţa acestui suferind nu este mai mult decât lămurită? El a zăcut vreme de treizeci şi opt de ani cu răbdare în locul acesta, cu nădejdea de a primi ajutor din cer. Asta înseamnă nu numai că el crede în lucrarea minunată a îngerului lui Dumnezeu; într-un fel, el crede şi în Domnul Iisus, deşi nu-L numeşte Domn.

Mi-e sete, Doamne, mi-e foame, sunt tare ostenit de atâţia ani de când rătăcesc pe căile acestui pământ. De 25 de ani umblu pe drumul păcatului. De 25 de ani stau ca slăbănogul de la Vitezda şi nu are cine să mă arunce în baia pocăinţei pentru a afla mântuirea.

Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimţământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtaşă la lucrarea mântuirii noastre.

Această titulatură de Maică a lui Dumnezeu, Theotokos, a rămas denumirea privilegiată a Fecioarei Maria în toată lumea ortodoxă. Ea nu este numită niciodată de ortodocşi numai „Maria” sau numai „Sfânta Fecioară”, în Ortodoxie, rugăciunea echivalentă pentru „Bucură-te, Marie, cea plină de har” este următoarea:

Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes este cel care a dat impuls răspândirii deosebite a cinstirii Maicii Domnului în Biserică. Un alt sinod ecumenic, al Vll-lea, de la Niceea (787) a avut însă, mai cu seamă în Răsărit, o mare influenţă asupra dezvoltării cultului cinstirii icoanelor, în general, şi a icoanelor Maicii Domnului, în special.

Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că, de multe ori, avem de ispășit perioadă de pedeapsă pentru păcatele noastre, timp de pocăință și spovedanie.