„Îmi erau așa de dragi cuvintele Sfinților Părinți, încât se lipeau ca ceara de memoria mea.”

Noi aparținem cerului, împărăției duhovnicești și mai presus de lumea simțită. Acolo este cetatea noastră.

Iubirea le curățește pe toate desăvârșit.

După Golgota, în rândul al doilea, inima este centrul vieții și mântuirii noastre sufletești. Spre inima noastră se îndreaptă Domnul Iisus și Duhul Domnului. Toate predicile Mântuitorului se îndreaptă spre înlăuntrul, spre inima oamenilor.

Mare păcat este acela ca cineva să nu iubească, însă mult mai mare este acela ca cineva care este iubit să nu iubească.

În fața libertății voinței omului Se oprește și Domnul, și se oprește și diavolul. Atârnă de voința omului să-și deschidă cetatea inimii sale pentru Domnul Iisus sau pentru diavolul.

Ceea ce va da bucurie celor adormiți este străduința noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai și astfel să trăim cu toții împreună în viața cea veșnică.

Rugați-vă mereu pentru cei răposați! Nu poate nimeni să-și închipuie cât de mult așteaptă cei morți să ne rugăm pentru ei.

Mărit lucru este smerenia, îndeosebi pentru că într-însa se ascunde slava lui Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune: „Smerește-te pe sine și vei vedea întru tine Slava lui Dumnezeu”.

Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Darul, mila și dragostea lui Dumnezeu umblă neîncetat să-l izbăvească și să-l aducă iarăși la viață.