stire

E nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: „Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o muşca. Noi facem la fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!”.

Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăţa: „Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar şi pe hipioții din Matala. Aş dori mult să mă aflu cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe aceşti oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă fiinţele, să le vorbească ea însăşi”.

Zece cuvinte de folos din Athos

Bătrânul Amfilohie spunea, referitor la omul mândru: „Omul mândru nu atrage pe nimeni. Şi dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăţie şi sfinţenie”.

(IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 63)

Bătrânul Amfilohie zicea: „Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragostea sinceră şi cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ţine seamă nici de greutăţile acestei vieţi, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui”.

(IPS Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 51)

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi oferim lui Dumnezeu, ființa noastră întreagă, trupul şi sufletul.

Când nu ne înfrânăm şi nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalităţii iraţionale.

În orice timp istoric, au fost, sunt şi vor fi oameni care se deosebesc de ceilalţi prin înalta lor cugetare, doresc ceva mai mult, simt că trebuie să mai existe ceva dincolo de realităţile acestei vieţi, vor să intre mai mult în cunoaştere, doresc să filosofeze toată viaţa. Este foarte bună această dorinţă de a cunoaşte, însă, având în vedere subiectivitatea umană, se poate greşi.

Teologia îţi dă sens la toate, pe câtă vreme filosofia nu numai că nu îţi dă un sens în viaţă, ci chiar te dezorientează, te pune la îndoială, îţi slăbeşte credinţa, deoarece ea este pur umană, pur raţională.