stire

(13 Noiembrie 2005)

Piotr, copile...

Poate lacrimi de întristare au curs niţel pe obrajii voştri, copiii mei. O, Piotr, Piotr, află că îmi lipseşte câte o poezioară de la tine. Te simt puţin cam trist, spune şi Bunelului tău dacă ai ceva probleme duhovniceşti, pentru a mă ruga şi eu mai cu sârg pentru aceasta. Piotr, toamna şi iarna sunt două anotimpuri de adunare în sine şi de mare bucurie duhovnicească. Piotr, nu lăsa ca ceaţa şi ploile, frigul şi zloata să acopere Soarele cel gândit, pe Hristos, Cel Ce luminează din adâncul inimilor noastre.

Practicarea blândeţii şi a neosândirii te aseamănă lui Hristos, care este „blând şi smerit cu inima” făcându-te chip al iubirii Lui. Iubirea este izvor de fapte bune, energie care nu seacă şi nu oboseşte. Din această stare izvorăşte râvna pentru nevoinţe, după cum mai izvorăşte şi din teama de chinurile veşnice.

Îmi amintesc că dormeam în chilia mea, când l-am văzut pe Sfântul Serafim de Sarov. A venit spre mine îmbrăcat în rasa albă, s-a aplecat deasupra mea şi a citit rar „O, Preamilostivă...”.

I-am simţit lacrimile, cum cădeau pe fruntea mea. Dimineaţă, am sărit din pat şi am scris această rugăciune:

O, Preamilostiva mea Doamnă şi Stăpână,

Preasfântă, Preacurată Fecioară,

Născătoare de Dumnezeu Marie,

Maica Dumnezeului nostru,

Singura şi neclintita mea nădejde!

Nu te scârbi de mine, nu mă izgoni,

Dacă din neatenţie ai întristat fie pe Stareţul tău, fie pe un oarecare frate şi nu te îngrijeşti să-i ceri iertare înainte de priveghere, la rugăciune vei simţi o greutate care te va împiedica să te rogi. Mai ales aceasta se întâmplă când ai duşmănie cu cineva. Fiul meu, „Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8). Dacă eşti invidios, nu ai nicio împărtăşire cu Dumnezeu. Invidiosul este asemenea diavolului. Atâta vreme cât ține în el invi­dia, ce împărtăşire poate avea cu Dumnezeu? Nu am spus că rugăciunea este comuniune cu Dumnezeu?

Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugărit. Aflând că Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vadă, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.

Sfântul Antonie cel Mare, omul lui Dumnezeu, întemeietorul monahismului, a zis: „Am văzut în vedenie cursele diavolului întinse peste tot pământul și am întrebat oftând: «Care va fi scăparea noastră?». Și am auzit voce nevăzută zicând: «Smerenia!»”. Și deoarece din cauza nepăsării și neatenției suntem lipsiți de aceasta, să ne rugăm cu credință, evlavie, pocăință și trezvie, cu suspine și lacrimi la dătătorul celor bune, al virtuților și tuturor darurilor, să ne dea smerenie adevărată și pocăință sinceră.