„Eu nu știu, dar Dumnezeu știe, și ce face Dumnezeu este bun făcut.”

Creştinii luminaţi, cunoscători ai Tezaurului Bisericii, intrând în Sfânta Biserică, simt o îmbelşugată bucurie, alergând cu văzul, cu auzul, cu mintea... după frumoasele flori şi roade evangheliceşti, apostoleşti şi proroceşti.

Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Iar asupra smereniei vrăjmaşul nu poate nimic.

„Până la o vreme va răbda cel cu îndelungă răbdare şi pe urmă i se va răsplăti lui cu bucurie...”

Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. 

Iadul şi raiul încep aici, în viaţa aceasta. Noi acum ne aflăm în rai. Dacă ieşim afară şi săvârşim păcatul, ne aflăm în iad. Să ne ferim de iad şi să iubim raiul.

Noi trimitem dincolo ce avem nevoie? Şi de ce avem nevoie dincolo? Avem nevoie de fapte bune, ele ne vor însoţi, ele ne vor sprijini.

Vremea aceasta (bătrânețea), care este mai liberă ca timp, este o vreme mai neprielnică ca putere. Şi atunci îndemnăm: copiii să postească, şcolarii să postească, băieţii, fetele, cei tineri căsătoriţi să postească, nu bătrânii.

Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Mijloacele Harului împotriva nepăsării sunt rugăciunea, lacrimile şi credinţa.