Sinceritatea este una din marile virtuți aducătoare de curățenie și dobândire a Duhului Sfânt. Dacă nu ne spovedim sincer înaintea duhovnicului, păcătuim foarte mult. De nu avem încredere în duhovnic, mai bine să nu ne spovedim, să nu-l amăgim și să nu ne amăgim și pe noi înșine.

Când ne rugăm cu buzele noastre sau ascultăm o rugăciune citită de altcineva, ne împărtășim de energia cuvântului rugăciunii, a lui Dumnezeu. Deci, a ne ruga, a pomeni și a invoca numele lui Iisus Hristos este cel mai pozitiv lucru pe care îl putem face.

Pentru că viața obișnuită, viața de plăcere pe care o are un tânăr în jurul lui, nu îi este suficientă și simte deseori un gol înlăuntrul lui; asta o simte și fără să-i spun eu. Cum își poate umple acest vid lăuntric?

Să nu uităm niciodată de văzul cel dinăuntru, de ochii cei sufletești, ca nu cumva să fie umbriți sau întunecați de patimi, ci să fie curați și luminoși ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii îngerilor.

Mai bine este așa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaștem ceasul sfârșitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rușine de felul în care ne-am trăit viața.

Îmbrăcându-te întru puterea Sfântului Duh, prin toată rugăciunea și cererea, cu vitejie și cu bărbăție vei birui pe cei trei uriași gândiți ai celor de alt neam.

Dumnezeu cu harul Său cel atotputernic va curăța, precum știe, păcatele noastre.

Dacă voiești totdeauna a-ți aduce aminte de Dumnezeu, nu lepăda asuprelile ca pe niște nedrepte, ci ca pe cele ce cu dreptate vin să le rabzi.

Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie.

Trebuie să recunoaștem și să mărturisim că mulți dintre noi ne-am creat un Dumnezeu după măsurile noastre și pentru necesitățile noastre. Ne-am stabilit o relație absolut relaxată cu El care să nu cumva să ne strice huzurul nostru și ceea ce ne convine nouă.