Dacă ucenicul nu păstrează taina (spovedaniei), apoi Taina, iarăși, este aproape anulată. Fiindcă dacă începe ucenicul să spună: „A, duhovnicul meu mi-a spus așa și pe dincolo”, două lucruri se întâmplă: tu, ca duhovnic, nu poți să dai prăjitură unuia și bici celuilalt pentru același păcat, după înțelepciunea ta de duhovnic, știind ce anume îl va mântui și pe unul și pe celălalt, pentru că este nevoie ca duhovnicul – vorbim din nou de putere, a putea da viață – să aibă libertatea să dea unuia prăjitură și altuia bici, știind că unul prin prăjitură se va mântui și altul prin bici. Dar dacă fiecare începe să vorbească, o să se smintească.

Și la Avva Pimen avem o semi-smintire dintr-asta, dar el era mult prea înțelept ca să se smintească. Auzind că duhovnicul îi spusese lui: „Lasă gândurile să intre și luptă-te cu ele în inimă”, dar altuia i-a spus: „Nu lăsa gândurile să intre în inimă, ci leapădă-te de ele cum vezi că au venit”, tânărul Pimen s-a dus înapoi la Avva și l-a întrebat: „Ce e asta, că spui mie una și celuilalt Părinte altceva?”. Duhovnicul i-a răspuns: „Pimen, fiule, mi-ai spus să-ți vorbesc ca sufletului meu; ca sufletului meu ți-am vorbit. Eu ți-am vorbit ce fac eu!”.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 52)