Și, cu tot frigul și amorțeala iernii, nu numai că toate sunt la locul lor, dar mai mult încă, nimic nu e lipsit de încântare și frumusețe.

Unde strălucește harul lui Hristos, acolo întreaga ființă a omului se schimbă și ajunge într-o așa stare, precum natura în vremea primăverii.

Spălat și umezit de apele primăverii, pământul începe a se acoperi cu verdeață și cu flori.

Umblați în dragostea blândeții, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, urmând celor smeriți și urechea astupându-v-o de la neascultare, țineți-vă departe de orice cuvânt al împotrivirii și, supunându-vă unor mai dese înfrânări ascetice, puneți căpăstru trupului!

O, omule, când te vei răni la suflet de cele mai ascuțite săgeți ale păcatului, nu întârzia să aduci durerea Doctorului celui folositor de suflet.

Din pofta cea fără rânduială de mâncăruri, rușinându-se de lăcomia pântecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele și astfel, prin pizma diavolului și-a adus sieși moartea.

Când avem gând înțelept, gândul înțelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufletești, devin virtuți, întăriri. Și întărirea aduce cunoștință.

Hristos săvârșește lucrare dinadins, pentru ca această lucrare de milă din partea Lui, să dea la iveală lipsa acesteia nu numai din partea cetățenilor Ierusalimului, ci din partea tuturor oamenilor tuturor vremurilor care îl văd pe aproapele lor în durere mare și nu ridică un deget ca să-l ajute.

Însăși această neputință, însăși această slăbiciune extremă sensibilizează, ajută omul să strige după un Mijlocitor, să se arunce spre Hristos cu toată ființa sa.

În cadrul acestei Sfinte Taine, dacă se face cu toată smerenia în Duhul Sfânt, se întâmplă efectiv o minune. Duhul Sfânt, chemat de către preot, vindecă și curăță sufletul penitentului dându-i frumusețe și sănătatea îngerească.