De ce oamenii cu aceeași boală sunt unii deznădăjduiți, descurajați, îngroziți, iar alții sunt senini și zic: „În toate este voia lui Dumnezeu”? În virtutea faptului că harul lui Dumnezeu în unul este, în altul – nu.

Între oameni este foarte răspândită această boală a invidiei: ea fierbe în toți. Ne invidiem unii pe alții. Tot timpul ni se pare una sau alta, toți ne dorim ceva mai grozav, mai bun, tot căutăm ceva pentru noi înșine.

Trebuie să știm că, dacă ne vom face datoria cu cinste, cu noblețe, cu punctualitate, în toate detaliile, nu vom primi niciodată vreo răsplată, nimeni nu ne va ridica în slăvi.

„Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta.”

Trebuie să ne predăm Domnului, să-I încredințăm toate ale noastre, căci El este prezent pretutindeni. Domnul vrea de la noi să fim liniștiți și în pace, fără vreun gând. Așadar, inima să fie în liniștire. Sfinții Părinți spun: „Să ne adunăm mintea în inimă”.

Oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat? Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriți, parcă cu răceală; și când ne rugăm, și când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim firești. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit și blând.

Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinți din cauza necazurilor. Ea este acolo unde ei i se aduc calde rugăciuni în grele suferințe și situații fără ieșire. Ea este acolo unde oamenii se află chiar pe marginea prăpastiei primejdioase.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cuprinde două momente distincte, dar inseparabile pentru credința Bisericii: în primul rând, moartea și îngroparea, iar în al doilea rând, învierea și înălțarea la Cer a Maicii Domnului.

Și de câte ori se închina ea, și copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare și de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieții.

Însă, pentru a primi iertarea în Taina Sfintei Spovedanii nu este de ajuns numai simpla înșirare a păcatelor noastre.