Prietenul meu, Ascetul Nicodim, părea că se născuse ca să nu moară. Mai mult, părea că s-a născut pentru Viață. Era neprihănit ca și culoarea galbenă a feței lui. Și fiindcă răsărise „ca un crin al văilor” în mijlocul spinilor, ocrotitoarea neprihănirii, Preacurata Maria, l-a atras pe Pustnic încă din fragedă vârstă, în „grădina ei”, „Sfântul Munte”, ca el să nu-și întineze hainele.

În „anghelologia” monahală există istorisiri uimitoare. Asceți spiritualizați de dragostea dumnezeiască s-au învrednicit, în decursul veacurilor, să fie slujiți și hrăniți de îngeri. Nu știu dacă prietenul meu, Pustnicul Nicodim, a avut această cinste deosebită. Pot, însă, să cred că era numai „cu puțin mai micșorat decât îngerii” (Evrei 2, 7). Era un înger în trup. La începutul cunoștinței noastre n-am putut să-l înțeleg. Mi-amintesc că acum 15 ani, într-o convorbire a noastră, întorcându-se pentru o clipă, mi-a adresat întrebarea neașteptată:

– Frate Teolipt, trăiești?

L-am privit cu uimire.

– Părinte, am răspuns eu, trăiesc.

Și-a mișcat capul lui alb într-un mod enigmatic.

– Și vezi pe Dumnezeu? a reluat el.

Iar pe fața lui, îmi amintesc, se revărsa o nuanță fină din soarele care apunea...

– Dar, părinte, am zis, stânjenit de întrebarea lui inexplicabilă, „pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată” (Ioan 1, 18), și cum ziceți...

– Fiul meu, mi-a zis, crede mie că Dumnezeu vede. Nu zice Domnul: „Cel ce mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu, și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21)? Și am tăcut amândoi mai bine de o oră...

Ca să las deoparte amănuntele, consider relația mea cu Pustnicul ca fiind cu adevărat inexplicabilă. Îl vizitam o dată sau de două ori pe an și șederea mea nu dura mai mult de două zile și nopți. O, câte îmi spunea! Simțea față de mine o dragoste deosebită și de aceea își întrerupea tăcerea, tovarășa lui. În ținutul lui pustnicesc nu-l cunoșteau toți Asceții. Unii din ei i se plângeau că-i respinge. El însă le zicea:

– Fraților, Domnul știe cât de mult vă iubesc. Și iarăși tăcea.

(Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, Vol. I – Monahismul aghioritic, traducere de Preot profesor Ioan I. Ică, Editura Deisis – Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1994, pp. 160-161)