Să nu ne rușinăm, să nu ne temem, să nu ne fie frică să ne expunem, ca să putem fi ajutați. Să nu începem iarăși să ne comparăm cu cei mai răi. Să încetăm să considerăm că nici un duhovnic nu este în stare și destul de vrednic să ne asculte.

Faptul că suntem creștini și avem inimă bună nu o vom arăta atunci când ne lingușesc, ci când ne supără, când lucrurile nu merg cum am vrea noi, când nu suntem recunoscuți, când nu suntem luați în seamă.

Omul vechi, omul sufletesc, numește libertate puterea de a-și împlini voia proprie.

Sufletul nostru este extrem de sensibil și orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură.

Cum deosebim dacă nu putem să ne facem rugăciunea de seară din cauza oboselii sau din lene?

Sfânta Biserică, în cântările ei din această zi, ne atrage cu deosebire atenția asupra acestui moment și ni-L înfățișează pe Domnul, Care ne cheamă: „Cel ce însetează să vină la Mine și să bea” – așteptând ca și noi, asemenea samarinencei, să ne adresăm Lui, implorându-L: „Dă-ne, Doamne, această apă a Ta!”.

Așa dorim și noi ca să gustăm o dată, poporul să guste din apa vieții dată de creștinism și să nu mai înseteze, să nu mai meargă la lume, la puțuri, ca să scoată apă cu funia, ci să primească această apă o dată pentru totdeauna, să cunoască adevărul în Iisus Hristos.

Samarinencei, pe care suntem în drept să ne-o închipuim privită cu ochi nu prea buni în orașul ei, nu-i mai pasă de ce spune lumea: chiar printre ai săi (unde-i va fi fost mai greu, ca și lui Iisus) se grăbește să-L preamărească pe Domnul, să-I fie roabă și crainică.

Numai dacă ne vom clădi casa lăuntrică pe stânca lui Iisus, dacă ne vom clădi cetatea pe stânca harului de sus, iar nu pe nisipul propriilor noastre puteri și voințe, numai atunci răul din noi înșine și răul din afară nu va avea putere să ne vatăme.

Patimile moștenite de la părinți, înclinările rele trasate din moși-strămoși și, pe deasupra, păcatele noastre formează în sufletul nostru impuritățile, pământul, zgura, corpurile străine care trebuie înlăturate pentru ca aurul din noi, adică chipul și asemănarea lui Dumnezeu, să iasă lămurit, curat și strălucitor.