l-ați văzut pe suporteri, cu câtă pasiune își urmăresc echipa favorită când joacă pe stadion! Ne gândim noi că și sfinții, acolo sus, în Cer, urmăresc lupta noastră de pe pământ și se roagă pentru noi. Și cât de mult se bucură când câștigăm!

Cel care urmărește sfințenia, nu se obosește nici pe sine, nici pe duhovnic și nici pe altcineva. Niciodată nu zice „nu”, ci întotdeauna zice: „Să fie binecuvântat!”. 

În cunoașterea celorlalți, să cerem de la Dumnezeu, în rugăciune, luminarea minții noastre. Și, prin această luminare, El nu ne lasă să ducem o prietenie 5-6 ani, iar după 5-6 ani să constatăm că, de fapt, totul s-a terminat. Dumnezeu nu ne va lăsa așa, dacă ne rugăm cu stăruință.

Pe când făcea minunile de vindecări, îi întreba pe bolnavi: „Vrei să te faci sănătos?”. Era și o întrebare care crea mirare: cum să întrebi pe un om dacă vrea să se facă sănătos? De ce întreba Hristos?

Important este să fim împăcați sufletește în Taina Spovedaniei și nelipsiți de la minunea minunilor: Sfânta Liturghie.

Dacă omul nu e cu Dumnezeu, sufletului său nu-i pot ajuta niciun fel de bani. Dimpotrivă, când trăiești cu Dumnezeu poți să trăiești excelent chiar dacă n-ai bani – și probabil că fiecare din noi știe destule exemple.

Căci votul credinței nu se referă numai la monahi. Domnul, scrie Sfântul Efrem Sirul, nu caută un monah sau un mirean, un om învățat sau un om de rând, un bogat sau un sărac, ci numai o inimă, care arde de dorință pentru El, plină de bunăvoință sinceră de a fi credincioasă Lui și poruncilor Lui! 

Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai. Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.

Acest Cineva așteaptă răbdător să vadă dacă ne îndreptăm spre El atenția, în alergătura noastră nesfârșită prin această viață. Și așteaptă răbdător, pentru că Dumnezeu niciodată nu impune nimic.

Arhimandritul Ioan Krestiankin era convins că influența dăunătoare din lumea duhovnicească asupra omului trebuia vindecată prin pocăința personală, prin Tainele Bisericii și prin osteneala în împlinirea poruncilor lui Hristos. Deși nu nega folosul pe care îl poate aduce participarea la rugăciunea de mulțumire săvârșită împreună cu rugăciuni împotriva diavolului, suferea totuși că aceia care veneau la exorcizări voiau să se vindece fără să depună un efort personal.