Am cunoscut un așa suflet, care două săptămâni înainte de moarte, cu bucurie și cu nesaț, aștepta și se ruga în boala ei: „Maica Domnului, ia-mi sufletul!”. Și asta nu din deznădejde, ci din însuflețirea Duhului Sfânt.

În ucenic trebuie, totuși, să se nască o dorință de mântuire, așa încât să poată și acel ucenic să spună ce am auzit de la Părintele Sofronie: „Ce se îngrijorează cutare, dacă eu sunt așa sau dacă sunt altfel? Cine poate să se teamă mai mult pentru mântuirea mea decât eu însumi?”.

Primind de la Dumnezeu Duhul, atunci vedem păca­tul în noi și nu-l ascundem, ci mergem să ne vădim de păcat înaintea duhovnicului și duhovnicul le dezleagă cu puterea pe care Domnul a dat-o preoției.

Să nu căutăm înainte de timp cele ale timpului (potrivit pentru un lucru), amăgindu-ne dintr-o pornire a mândriei. Să nu căutăm iarna cele ale verii; nu în sămânță snopii. Pentru că timpul semănării cere osteneli, și timpul secerișului aduce haruri negrăite.

Cel ce-și recunoaște păcatele, își pune frâu limbii; limbutul însă nu s-a cunoscut pe sine cum trebuie. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, intrând într-o tăinuită legătură cu Dânsul, este luminat de către Dumnezeu.

Blândețea este lespedea așezată peste marea mâniei, care risipește toate valurile ce izbesc în ea, nesuferind nicio clătinare.

Ați văzut poate, vreodată, când ia foc vreo casă sau vreo claie de fân sau paie. Dacă se întâmplă pe acolo cineva și are la îndemână o căldare, mai înainte de a se întinde focul îl poate stinge ușor cu puțină apă.

Să nu uite ucenicii mei că oricâtă știință, avere și cinste am avea, oricâtă rugăciune și nevoință am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm și dacă nu ne ajutăm unii pe alții, că „Dumnezeu este dragoste”.

Să avem pe Hristos, și cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește!” (Filipeni 4, 13). Iar fără de El, nimic nu putem face.

Să nu primim nici idealizările astea pe care le avem în euforia noastră: „Vai, ce barbă are părintele!”, „Vai, ce tras e la fa­ță!”, „Vai, cum tace părintele!”, „Vai, da părintele cum mi-a zis, s-a și întâmplat!”.