Sărbătoarea Botezului lui Hristos – „Praznicul Luminilor”
În primii ani ai Bisericii creștine, o mulțime de idolatri îmbrățișau creștinismul. La început, botezul lor se făcea doar în perioada dintre Paști și Rusalii. Mai târziu însă, când a apărut Sărbătoarea Botezului lui Hristos, o mare parte dintre catehumeni, cei mai mulți fiind în vârstă, preferau să fie botezați în ajunul și în ziua Epifaniei. În ajunul Sărbătorii se făceau pregătiri pentru Praznic, dar și pentru botezul catehumenilor dispuși să primească această Taină a Bisericii. Ei se numeau „luminați”, iar botezul lor, „luminare”. La miezul nopții se sfințea apa destinată botezului. Din aceasta primeau și creștinii pentru casele lor, cum ne înștiințează Sfântul Efrem și Sfântul Ioan Gură de Aur. Multe botezuri în acei ani se săvârșeau în noaptea praznicului. De obicei, catehumenii mergeau acolo cu făclii albe. Era și aceasta o formă exterioară a simbolurilor schimbării și iluminării duhovnicești. Catehumenii care mergeau pentru botez, dar și creștinii care veneau să se împărtășească pentru prima oară țineau lumini aprinse, lumânări, făclii și torțe. Așadar, pretutindeni stăpânea lumina, de aceea și sărbătoarea a primit numirea de „Praznicul Luminilor”. În spațiile sfinte unde se săvârșeau botezurile exista și o reprezentare simbolică a prezenței Duhului Sfânt. În acei ani, se agăța de acoperișul baptisteriului un porumbel de aur sau argint, înlăuntru căruia se păstra și Sfântul Mir.
Și copiii care cântau colinde în noaptea Botezului erau îmbrăcați în alb, purtau veșminte albe și țineau făclii aprinse. Înconjurau cetatea sau satul, psalmodiind toată noaptea. În epoca bizantină, la Praznicul Epifaniei copiii cântau:
Astăzi zidirea se luminează
Și prăznuiește, se umple de desfătare
Căci Ioan Înaintemergătorul a venit din pustiu
Ca să-L lumineze pe Domnul.
După ce înconjurau cetatea, cântând colinde, copiii se întorceau în biserică, unde se săvârșeau botezurile și rămâneau acolo până în zori.
În ritualul de bază al Praznicului Luminilor intra și sfințirea apelor. Prin afundarea crucii: „se botează și se sfințesc apele”, acestea dobândesc putere curățitoare. Preotul se roagă pentru cei care se vor stropi și vor bea apă sfințită, ca ea să fie „spre curățirea întinării trupului și a sufletului”.
(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 173-174)