Putem noi oare să redescoperim postul, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenței noastre?

Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic.

După convertire păcătosul nu renunță la preocupările sale de dinainte și la vechiul său mod de viață, atunci acestea îl readuc cu ușurință la cele vechi. Trebuie reclădit totul și noile rânduieli trebuie introduse pretutindeni.

Cine nu este păcătos? Suntem plini de păcate, de greșeli, unele mai vădite, altele mai puțin vădite, încât poate nu ni le cunoaștem nici noi; uneori mai ascunse, alteori mai puțin ascunse.

Niciodată poporul ortodox nu a trăit fără monahism, care întotdeauna a constituit armata și oastea Bisericii. Fără monahism nu vom avea lumină, nu vom avea o lanternă care să ne lumineze calea. Vom pierde din vedere Împărăția Cerurilor și vom rămâne cu neliniștea, cu luptele, cu războaiele, cu lipsurile, cu păcatul, cu necredința și cu idolii.

Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi.

Să aleagă, să hotărască. Să aleagă și să hotărască să trăiască întotdeauna pe Dumnezeu, să-L simtă. Înainte de toate însă, Starețul trebuie să-l învețe pe ucenicul său să practice și să trăiască Rugăciunea lui Iisus.

Ieronim, Bătrânul din Eghina, sfătuia: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poți ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă ești în genunchi, tu n-ai emoția rugăciunii și rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simți nicio ușurare și te doare capul, căci rugăciunea nu-ți aduce nicio bucurie”.

„Pe chipul tău va străluci fața curată și feciorelnică a Celui pe care tu-L iubești și-L adori.”

Bătrânul Ieronim sublinia: „Cel ce se împărtășește trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie și căință. Iar după împărtășire trebuie să simtă pace, bucurie și dorința de a nu vorbi cu nimeni”.