Sfântul Antonie nu știa nici să scrie, nici să citească, însă, știa Scriptura pe de rost, era un izvor de cunoștințe teologice-divine. Cel care se smerește, dăruindu-se total în mâinile lui Dumnezeu, primește daruri deosebite de la Dumnezeu. Acela nu poate să greșească niciun cuvânt. Dimpotrivă, spune lucruri nemaiauzite.

Numai Sfânta Spovedanie ne poate curăți și primeni pentru a intra în Rai. Cel ce se spovedește continuu în viață și moare de asemenea spovedit acela nădăjduiește să-și mântuiască sufletul, dacă spovedania s-a săvârșit cu toată sinceritatea și cu toată căința, acela posedă Cheia Raiului și-și poate permite a intra.

Cel ce se află în această stare, dacă voieşte a se însănătoşi, trebuie să primească cât mai repede posibil acel gând şi acea inspiraţie care-l cheamă de la întuneric la lumină, de la păcat la pocăinţă şi trebuie să strige din toată inima către Făcătorul său: „Domnul meu, ajută-mi, ajută-mi degrabă şi nu mă lăsa în acest întuneric al păcatului!”.

Dumnezeu ne iubește foarte mult și oricât am fi de depărtați de El, îi pare foarte rău când n-ascultăm glasul Lui și ascultăm glasul ispititorului. Toate patimile care ne luptă nu sunt ale noastre, sunt ale Satanei.

Odată ce suntem creștini, chiar dacă unul cunoaște mai bine drumul adevărului, altul mai puțin, altul prea puțin, atât cât îl cunoaștem, să-l ținem, fiindcă respectând hotărârile Sfinților Părinți și ale celor șapte Soboare Ecumenice, se luminează mintea omului și harul Sfântului Duh îl atrage spre Dumnezeu. 

Oricât de păcătoși să fim, să ne ducem cu capul la pământ, cu smerita cugetare și să zicem înaintea Lui și a duhovnicului: „Doamne, iartă-mă, că am greșit înaintea Ta!”.

„Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu jelanie.”

De vrei să te mântuiești, iubeşte cuvântul adevărat şi nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghițit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăța.

Omul păcătuiește înaintea lui Dumnezeu ca o ființă unică psihosomatică, adică compusă din suflet și trup. De aceea și pocăința este îndoită: plâns, întristare, smerenie, căință, zdrobire pentru suflet și post, rea-pătimire, luptă, nevoință sau și milostenie pentru trup.