Să stăm un pic, să zicem: „Doamne, izbăvește-mă de ispita asta!”. Apoi, adu-ți aminte că ești muritor și poți muri până ajungi a îndeplini ideea aia.

Omul care e gelos și invidios pe aproapele său pentru bunurile materiale sau duhovnicești ale acestuia este nefericit. Trăiește mereu în tristețe. Și nu va ieși niciodată din aceasta fără să iasă mai întâi din celelalte două. Și chiar după aceasta poate cădea iarăși în invidie și gelozie. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nimic nu e mai rău decât invidia și gelozia”.

„Noi însă schimbăm această ordine și vremurile potrivite, căci în vremea când făptuim mii de rele nici măcar puțin nu ne întristăm. Însă atunci când suferim chiar și puține rele, de îndată plângem, ne tulburăm, ne mâhnim și ajungem în punctul de a vrea să scăpăm de această viață”.

Să-ți amintești că atunci când vorbești din inima ta copilărește ești adevărat. Atunci ești un fiu binecuvântat al Împărăției Cerurilor, și nu când vorbește „cel mare”, care a gustat deplin din fructul păcatului. Să fii așa cum erau Adam și Eva înainte de cădere și cum erau legăturile lumii cu Dumnezeu întru începuturi.

Natura lucrurilor dumnezeiești este astfel încât trebuie mai întâi să le iubim și apoi să le înțelegem, altfel cunoașterea lor este inaccesibilă.

Creștinismul nu-l putem înțelege teoretic, ci numai dacă trăim poruncile.

Independent de modul de asceză specific monahilor, învățătura creștină prevede pentru toți creștinii unele nevoințe ascetice.

Suntem liberi să alegem dacă ne ducem sau nu la întâlnirea cu Hristos, sau dacă ne vedem de „treburile noastre”. Suntem liberi. Este marele privilegiu care ne-a fost dat la Creație. Este marea taină a lumii oamenilor. Dumnezeu a găsit în acordarea libertății forma ideală a unei omeniri care să se simtă demnă și independentă, până la riscul de a se priva chiar de El.

„Omul lui Hristos” simte că trebuie să fie ca Hristos, Care a săvârșit actul mântuirii pentru toți oamenii, scoțându-i pe toți de sub același blestem și unindu-i în aceeași credință, nădejde și dragoste.

Până și copiii își părăsesc jucăriile după o vreme. Nu-i mai interesează. A fi liber înseamnă a nu fi o jucărie mecanică.