După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har.

Dumnezeu este Cel care ascultă rugăciunile noastre. Când vorbim cu cineva, celălalt, care ascultă, consimte, aprobă ceea ce spunem noi. Sau, din când în când, cum se întâmplă, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea. Este și acesta un răspuns din partea lui Dumnezeu.

El este ca un ostaș fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o trestie care se clatină încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe și să-I slujească.

Duhul Sfânt este Cârmaciul corabiei Bisericii. Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască. 

Fapta bună se dovedește de folos numai când se face din iubire pentru Hristos, iar atunci aceasta și în viața pământească ne umple cu harul Sfântului Duh. Și după cum s-a scris: „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” (Ioan 3, 34).

Milostenia și atenția acordată celor sărmani Îl bucură pe Dumnezeu, iar El ne trimite apoi, și nouă, darurile Sale.

Să spunem Domnului limpede: „Am păcătuit!”, fără să căutăm scuze și îndreptățiri de sine.

Ei L-au coborât de pe cruce cu teamă reverențioasă, L-au învelit cu grijă în pânză impregnată cu uleiuri mirositoare și L-au îngropat cu mare cinste într-un mormânt.

Cine este următor al Crucii lui Hristos, iubește și crucea cea dinăuntru, și cinstește cu evlavie și semnul ei, adică pe cea din afară.

Nașterea din nou este prin dumnezeiescul Botez și, prin al doilea, al treilea, al miilea botez, care este Spovedania, în treptele ei de: recunoaștere a păcatului, mărturisire a lui, promisiune de a nu-l mai face, canon, iertare.