Pocăința înseamnă să recunoști că Împărăția Cerurilor este în noi, lucrătoare printre noi. Numai în măsura în care acceptăm venirea acestei Împărății vor deveni toate noi pentru fiecare.

Căința nu însemnă privirea în jos la imperfecțiunile proprii, ci în sus, spre iubirea lui Dumnezeu; nu în urmă cu reproș, ci înainte cu încredere. Să privești nu ceea ce n-ai reușit să fii, ci ceea ce poți încă deveni prin harul lui Hristos.

Să ne îngrijim în această scurtă viață de mântuirea noastră. Să ne temem de Domnul nostru, nădăjduind că vom primi acele binecuvântări negrăite și viața cea cerească împreună cu îngerii lui Dumnezeu, acea nespusă slavă și acel sfânt locaș, în care se află Mirele Bisericii împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Trecând de la Sfânta Scriptură la Părinții Bisericii, regăsim același adevăr, repetat cu neobosită insistență. Întrebat ce face în pustie, Avva Milisie a răspuns: „Sunt un om păcătos și am venit să-mi plâng păcatele”. Pocăința nu-i o simplă etapă, o perioadă pregătitoare, ci trebuie să dureze toată viața.

Orice credincios trebuie să știe că el nu este simplu spectator la o slujbă dumnezeiască, că el nu este un simplu asistent la slujba dumnezeiască, ci este un slujitor.

Să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi, mai ales de omul de lângă noi, pentru că omul de lângă noi este pus anume ca prin el să ne înmulțim iubirea.

Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi.

Dacă o persoană se află în dificultate, filantropul nu trebuie să țină cont de caracterul, originea, credința sau înfățișarea acestuia. Imitându-L pe Dumnezeu, nici el nu trebuie să facă discriminări.

Nimeni nu se poate mântui, nici mireni, nici călugări, nici clerici, fără spovedania păcatelor și fără dezlegarea de la duhovnic. Toți trebuie să avem duhovnicii noștri și să ne spovedim regulat, chiar și aceia cărora li se pare că nu au păcate.

Dumnezeu nu privește fața din afară a celor zise sau făcute de noi, ci stările sufletelor și scopul pentru care facem ceva din cele văzute.