Toți doresc să se apropie de acest suflet. De ce? Pentru că are gânduri pașnice, iar pacea are înrâurire asupra sistemului nervos al tuturor ființelor vii.

Asta este lupta de gând, adică să se elibereze cu orice chip, să se „dezinfecteze”, să se curețe mintea, gândurile.

Alungi gândurile cu rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie. Numai harul lui Dumnezeu te ajută! Să fii vrednic de harul acesta, în sensul că te smerești, ca să prisosească harul în tine.

Mergeți pe credința că Domnul ne iubește enorm. Dacă știi că te iubește, ai numai datoria să fii prezent, căci rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.

Tânărul Pimen s-a dus înapoi la Avva și l-a întrebat: „Ce e asta, că spui mie una și celuilalt Părinte, altceva?”. Duhovnicul i-a răspuns: „Pimen, fiule, mi-ai spus să-ți vorbesc ca sufletului meu; ca sufletului meu ți-am vorbit. Eu ți-am vorbit ce fac eu!”.

„Doamne, iată o piatră care sunt eu; fă din mine ce știi Tu.”

Chemarea lui Dumnezeu se primește prin rugăciu­ne, în clipa când simți această chemare, trebuie conti­nuată rugăciunea până când devine clară, până când o confirmă într-un fel.

Omul care se află în supărare arată că nu înțelege bine întâmplările pe care le trăiește sau prin care trece și nu știe să vadă degetul și iubirea și înțelepciunea cea de multe feluri ale lui Dumnezeu în viața lui de zi cu zi.

Când rugăciunea e făcută cu smerenie și se însoțește de lucrarea trezviei, ea adună mintea în inimă, rodind înlăuntrul ei simțirea minunată și mai presus de fire a prezenței iubitului său Dumnezeu.

Când venim pregătiți la Liturghie și aducem cu noi un mic dar – acel mic dar pe care l-am dobândit pregătindu-ne – acesta ne va uni cu trupul lui Hristos și ne va face părtași darurilor celorlalte mădulare ale lui Hristos.