Singura grijă a omului rațional
Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-I placă; și numai la aceasta își deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru o așa de mare purtare de grijă și pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viață.
Pentru că este nepotrivit să mulțumim pentru sănătatea trupului doctorilor, care ne dau leacuri amare și neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru și după purtarea Lui de grijă.
Căci în cunoștința și credința cea către Dumnezeu stă mântuirea și desăvârșirea sufletului.
(Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947, p. 14)