Prezentul veșnic al lui Dumnezeu
Eu nu pot sa cuget la lucrurile care au trecut, pentru că trăiesc în prezent. Ieri nu există. Ziua de mâine este a lui Dumnezeu, așa cum a fost și ieri... Deci tac! În prezentul veșnic al lui Dumnezeu. Nici măcar un gând, nimic.
„Nu vă îngrijiți pentru viața voastră”, zice Domnul „căci Eu mă voi îngriji de toate...” Am pus acest lucru în practică și toată lumea mi-a spus: „Cum? Nici măcar nu te gândești că se poate întâmpla acest lucru? Că ți se va spune că trebuie să eliberezi apartamentul în care locuiești?”.
Știi, dacă trăim în trecut, s-ar putea să întârziem ceea ce va aduce viitorul. Nu putem trăi în trecutul care nu există și să îi acordăm astfel o existență pe care nu o are. Să spunem că am trecut printr-o experiență tristă și să continuăm să o retrăim la infinit. Același lucru este valabil și pentru viitor.
Când astăzi suntem conștienți de conceptul și de existența lui Dumnezeu, nu suntem ocupați de ziua de mâine, pentru ca aceasta este a Lui. El spune „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine”. Vom trăi ziua prezentă împlinind poruncile Lui, cu iubirea Lui, cu iubirea noastră, și vom merge mai departe. Iar Dumnezeu va crea ziua următoare, care este a Lui.
(Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, p. 221)