Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească. Nu există om căruia să nu-i fi „ciocănit” harul la ușă.

„Din ziua aceea, ca în fața Domnului slavei, m-am făcut ca unul care hălăduiește prin locuri pustii, fără să gust nici pâine, nici intrând sub vreun acoperiș, nici vorbind cu vreun om, până ce nu am văzut iar pe Domnul poruncind să mi se dea înapoi camilafca mea.”

„Doamne, ce este această nedreptate? Oare nu era fecior tânărul? Oare nu toată ziua și noaptea slujea și dădea slavă? Oare nu în toate zilele lui a postit și a pătimit rele?”

Ispita care vine de la Dumnezeu pentru folosul omului niciodată nu taie nădejdea cea bună din suflet, precum era ispita lui Iov.

Spovedania și dezlegarea de păcate sunt privite ca fiind de natură juridică, dar ceva esențial este omis, ceva fără de care nici spovedania și nici dezlegarea de păcate nu au nicio semnificație sau putere reală.

Este pur și simplu incredibil cât de aglomerată este mintea noastră cu tot felul de griji și interese, frământări și sentimente, și cât de puțin controlăm această aglomerare.

Putem noi oare să redescoperim postul, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenței noastre?

Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic.

După convertire păcătosul nu renunță la preocupările sale de dinainte și la vechiul său mod de viață, atunci acestea îl readuc cu ușurință la cele vechi. Trebuie reclădit totul și noile rânduieli trebuie introduse pretutindeni.

Cine nu este păcătos? Suntem plini de păcate, de greșeli, unele mai vădite, altele mai puțin vădite, încât poate nu ni le cunoaștem nici noi; uneori mai ascunse, alteori mai puțin ascunse.