În Pateric întâlnim următoarea istorisire, din care învățăm că în fața duhovnicului, prin intermediul căruia lucrează harul preoției lui Hristos, suntem datori să ne mărturisim cu sinceritate toate păcatele.

Cândva, o femeie s-a dus la duhovnicul ei, pentru a se mărturisi. Acesta era călugăr și avea sub ascultarea sa un ucenic, care stătea la intrarea în biserică și îi conducea la duhovnic pe cei ce doreau să să mărturisească. Femeia s-a mărturisit și, după ce duhovnicul i-a citit rugăciunea de dezlegare a păcatelor, s-a întors acasă. După aceasta ucenicul a venit aproape de duhovnic și i-a spus: „Părinte, femeia aceea cred că avea mari probleme. În timp ce o spovedeați am văzut de la depărtare că din gura ei ieșeau mai mulți șerpi micuți. La un moment dat se chinuia să iasă și unul mai mare, dar nu reușea. Scotea mereu capul hidos, dar apoi intra înapoi”. Atunci duhovnicul i-a spus: „Aleargă repede și cheam-o înapoi, că sigur are un păcat mare de mărturisit, dar pe care i-a fost rușine să-l spună, fiind ținută de satana”. Când ucenicul a ajuns la casa femeii, a aflat cu stupoare că aceea tocmai murise. Trebuie să luăm aminte așadar, că pentru un singur păcat mare, nemărturisit la timp, ne putem pierde sufletul și ajungem în iad!

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credințe, Editura Areopag, 2011, p. 68)