Vedeți, acel om din lume a dobândit Rugăciunea lui Iisus, de îndată, din inimă, dând totul lui Dumnezeu, iar Domnul i-a dat harul fără plată. Mai cu seamă noi, monahii, așa trebuie să lucrăm rugăciunea – dar, iată, grijile noastre, dorințele noastre ne împiedică. Se spune în popor: „Nu-i bătrân omul de la mulți ani, ci de la multe dorințe”. Dorințele noastre ne dărâmă. Iată, ostenește-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.

Din inimă trebuie să se facă tot lucrul, atunci e Dumnezeu prezent – și, când vă veți fi lăsat cu totul în grija Domnului, veți vedea cum Domnul vă va răsplăti. Dintr-o dată veți auzi în lăuntru – rugăciunea va merge de la sine, își va urma cursul, și va aduce bucurie și pace de negrăit....

Mi-aș dori mult ca Domnul să-mi întoarcă ce mi-a dat în copilărie, să mă elibereze de griji, să mă elibereze de greutăți – dar acum am îmbătrânit cu grijile, acum trebuie multă osârdie!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 202)