Tot ceea ce vedem am vrea de îndată să avem; ne legăm imediat cu inima, simțirea și întreaga ființă de lucrul acela; ne plictisim repede și atunci ne legăm de altul, și așa mai departe. În nimic nu suntem statornici, de aceea Domnul a venit să ne adune la un loc, să fim o turmă și un păstor.

Când ne adună la Sine, atunci ne este mai ușor. Gândurile noastre sunt acum împrăștiate – una facem și alta gândim. Scăparea este în rugăciune. Pentru fiecare lucrare este de nevoie de concentrare; și în rugăciune ne trebuie luare-aminte și concentrare.

Trebuie să ne ostenim din inimă să punem în lucrare tot ceea ce Sfinții Părinți spun despre rugăciunea minții. Sunt multe pravile despre cum trebuie făcută Rugăciunea lui Iisus și cum trebuie adusă mintea în inimă, dar totuși trebuie să avem un îndrumător iscusit și în viața duhovnicească, ca să le poată înțelege drept inima pe toate acestea.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 185)