Păcatul, ca răzvrătire voită față de Dumnezeu, înseamnă îndepărtarea de la Izvorul vieții și deci o împuținare a vieții, o moarte (întâi spirituală și morală, apoi chiar fizică).

Șarpele când ne mușcă, își varsă otrava în trupul nostru și îl otrăvește, aducând moartea. Așa lucrează și șarpele patimilor sufletești (în special al patimii ținerii de minte a răului) când ne mușcă. Ne otrăvește sufletele și, astfel, la rândul nostru împroșcăm cu otravă (v. Psalmul 139, 4).

Dacă ai putea să viețuiești pașnic, fără certuri și scandal, într-o familie, într-o mănăstire, într-o societate, aceasta ține numai de tine și de „materialul” pe care-l ai în inimă, și nu de cum se vor purta oamenii care te înconjoară.

Se poate mânia și un om care are inimă curată, care nu ține minte răul și care este bun la suflet. Însă acest om, în mânia lui, nici nu va ocărî, nici nu va grăi cuvinte urâte. „Omul cel bun, din comoara lui cea bună scoate afară cele bune” (Matei 12, 35).

Rigiditatea generează greutăţi în căsătorie, în timp ce adaptabilitatea este o piatră de temelie sănătoasă a reuşitei vieţii conjugale. Capacitatea aceasta şi dorinţa de adaptare presupun, desigur, o maturitate şi o dezvoltare duhovnicească semnificativă a soţilor.

În rugăciunile noastre, să ne rugăm pentru vii și adormiți, pentru prieteni și pentru vrăjmași, și pentru toți cei ce au dreptul la ea: părinți, frați, binefăcători, conducători bisericești și lumești, pentru cei ce ne-au ajutat în multe chipuri și pentru toți cei ce ne-au poruncit nouă să ne rugăm pentru dânșii.

Când te-ai rugat o dată și n-ai dobândit ceea ce ai cerut, cere a doua, a treia, a patra, a cincea oară, până vei primi roadele darurilor cerești, care îți sunt de folos ție și binelui obștesc.

Câte ținuturi, orașe, sate, țări și mări n-ar cutreiera pentru aflarea lui? Oare n-ar cheltui bani, case și averi pentru aflarea lui?

Un lucru asemănător se întâmplă și în ceea ce privește Taina Pocăinței. Bolnavul se lasă pe mâna medicului, a chirurgului, urcă pe masa de operație, conștient fiind că o singură tremurătură a mâinii poate să-l coste viața.

Unde să meargă omul bolnav sufletește, dacă nu în Biserică? Este ultimul lui adăpost. În orice altă parte este respins; nimeni nu are nevoie de el. Însă aici nădăjduiește că Dumnezeu are nevoie de toți; că are nevoie și de el. Vine și caută aici milostivire, o așteaptă. Astfel de oameni pot să afle în Biserică un oarecare echilibru și să se nevoiască cu mult folos.