Cu alte cuvinte, pocăința este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăința este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieții lui.

Fiecare dintre noi este cu putință să guste o parte din sfințenie, căci nevoința și calea spre desăvârșita sfințenie trec prin anumite grade și stadii. Calea care duce la sfințenie și la desăvârșirea în Hristos este pocăința, deoarece „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu”.

Desăvârșirea ascultării, ca virtute de temelie, identifică pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut ascultător până la… moarte. Și precum I S-a dat lui Iisus toată stăpânirea și toată bunăvoirea Tatălui, astfel și ascultătorilor li se dă vestirea voii dumnezeiești și harul spre izbândire și deplina ei săvârșire.

Preabunul Dumnezeu Se pogoară către slăbiciunea umană și vestește pe omul care mai întâi crede neîndoielnic, iar în al doilea rând se smerește prin a înseta cu înflăcărare după această vestire și a avea dispoziția de a o săvârși.

În viața a milioane de oameni, și nu doar în veacurile timpurii, ci și acum, se întâmplă astfel de întâlniri: uneori în citirea Evangheliei, sau într-un moment de aprofundare, în clipa unei tristeți adânci sau a unei bucurii fără margini.

Ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă știi tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea față de duhovnic, în cazul acesta, sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

Tu nu ești singur, fiindcă stai cu Domnul, și Domnul e cu tine. Ascultă-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o dată părăsit de toți și spune: Nimeni n-a rămas cu mine, ci toți m-au părăsit… iar Domnul a stătut lângă mine și m-a întărit.

Această credință vie în existența după moarte a vieții veșnice și fericite a însuflețit mulțimea nenumărată a mucenicilor în primele veacuri ale creștinismului și a făcut ca moartea să fie pentru ei cel mai îmbucurător fapt, în ciuda chinurilor lor cumplite.

Luând aminte la modelul Maicii Domnului, să stăruim și noi cu osârdie pe calea vieții presărate cu virtuți și să dobândim sfârșit bun și cu pace, prin disprețul față de păcat.

Răbdați toate necazurile și bolile și toate greutățile, pe care se cuvine a le răbda, spre a rămâne pe calea cea dreaptă.