Toate patimile acționează în inima omului într-un mod tainic, în locul acțiunii spirituale firești a sufletului, acțiune hărăzită de Dumnezeiasca Pronie la zidirea omului.

„Să-ți fie moartea doctor”, zice Fericitul Augustin, arătând că filosofarea la moarte este tăietoare de toată patima.

Mătură, Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ți plac și eu Ție, cum îmi place mie casa frumos măturată.

Ca într-o școală, în Biserică ne deprindem să ne întâlnim cu Domnul mai întâi la El acasă, în Biserică, pentru ca apoi să-L putem întâlni și la noi acasă, și la lucru, pretutindeni, și totdeauna să-L simțim cu noi, iar pe noi niciodată despărțiți de Dânsul.

Cine se gândește întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubește pe Dumnezeu, cine se gândește întotdeauna la cele pământești, acela iubește pământul. Și celui pe care îl iubește, aceluia i se și aseamănă!

Nu poți, suflete, să slujești la doi Domni: „lui Dumnezeu și lui mamona” (Matei 6, 24), așa cum nu se poate nici să privești cu un ochi spre pământ, iar cu celălalt spre înaltul cerului.

Domnul ne poruncește să privim la florile de câmp pentru a dobândi de la ele un anumit folos duhovnicesc, căci așa cum albina, zburând din floare în floare, adună din ele mierea, așa și noi, privind la flori nu numai cu ochii cei trupești, ci și cu ochii duhovnicești, să adunăm dulceața duhovnicească și să dobândim anumite cunoștințe.

Manifestarea iubirii soţului faţă de femeia sa nu este exagerare, nici făţărnicie, pentru că numai în căsătoria legitimă se poate manifesta dragostea curată şi adevărată, atâta timp cât „cei doi vor fi un singur trup”. Cel mai bun mod de îmblânzire a geloziei femeieşti este practic manifestarea curată şi cu fapta a dragostei soţului faţă de femeia sa. Îl sfătuim în special pe bărbat, în calitatea sa de cap al familiei, să nu trădeze iubirea şi legătura cu soţia sa.

Ștefan Vodă a început să plângă și să se roage pentru odihna sufletului lui. De-acolo a dat bani celui ce săpase groapa și colacii i-a împărțit preotului, dascălului și groparilor.

Modestia es­te, fără discuție, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv față de ceilalți oameni – nu-i agasează cu pretențiile sale, nu-i chinuie dându-și importanță. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinstește, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi și pe oameni, care de la Dumnezeu își au toate darurile.