Fericiți cei ce n-au văzut, dar au crezut!
Dumnezeu nu face apel la minune pentru a ne convinge pe noi decât în cazuri speciale, ci ne cheamă într-un fel mistic pe fiecare. Adică se face o lumină în inima noastră, simțim o înțelegere, simțim o chemare și spunem: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Ca și Toma când i S-a arătat Mântuitorul înviat. Nu pipăim, ci numai prin sporirea duhului nostru ajungem să vedem pe Dumnezeu în chip nevăzut. Și cred că și Apostolul Toma a avut atunci o astfel de iluminare, și nu L-a pipăit pe Hristos. El reprezintă toată lumea aceasta practică; nu era sceptic, dar avea nevoie de dovezi.
Și noi, cu cât am avansat în civilizație, cu atâta am pus mai mult preț pe dovezile palpabile. Cu atât mai mult am zis: vreau să văd dacă apa asta fierbe la 100 de grade Celsius, vreau să văd dacă metalul acesta se topește la 500 de grade, vreau să văd și eu dacă pun sămânța în pământ și o ud, chiar dacă stă la întuneric, răsare și fără lumină. Noi vrem să le vedem pe toate, v-am dat acum cele mai simple exemple... Am ajuns nu atât de mult sceptici, cât ne-a crescut nevoia unei dovezi raționale, concrete.
(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 62-63)