Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel al României au oficiat duminică, 25 noiembrie 2018, slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. 

La prima slujbă de pomenire a eroilor neamului în Catedrala Naţională, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj celor prezenţi în care a subliniat că lăcaşul de cult „a fost dintru început închinat cinstirii după cuviinţă a eroilor care s-au jertfit, de-a lungul întregii noastre istorii, pentru apărarea credinţei, pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român”.

Eroii neamului românesc au fost pomeniţi sâmbătă pentru prima dată la Catedrala Naţională, unul din idealurile poporului român care a devenit realitate după aproximativ 130 de ani.

I-a zis lui bătrânul: „Nu te necăji, fiule, ci când vine gândul acesta zi: eu nu am vină, hula ta, asupra ta, satano! Căci acest lucru nu-l voiește sufletul meu!”. Și tot lucrul ce nu-l voiește sufletul, pentru puțină vreme este. Și tămăduindu-se fratele, s-a dus.

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. 

Hristos ne-a vorbit personal și ne-a arătat în mod practic modul întoarcerii de la faptele morții la faptele vieții. Toate acestea le avem din descoperire. Nu sunt teorii abstracte. A venit Îngerul de Mare Sfat și ne-a vorbit personal! Numai ne-a vorbit? A venit la noi și ne-a deschis calea. Acum și cu ochii închiși, drumul este deschis.

„Cu o înfrânare la limita voinţei mele, m-am întors în camera mea şi am căzut aproape mort din cauza epuizării, din cauza melancoliei şi a akediei care mă inunda, gata să sfâşii pământul cu unghiile. De durerea inimii eram gata să plâng, şi chiar am plâns. Numai rugăciunea m-a salvat şi mi-a adus pacea care mi-a întărit din nou inima. În acest fel am simţit pacea pe care nici nu o gândeam mai înainte, nici nu îmi închipuiam că poate exista în acest fel, o pace pe care nu o mai primisem până atunci în inima mea. (...) În asemenea situaţii, rugăciunea se făcea ca un foc.”

Aceasta este hrana voastră, zice Hristos: viaţa duhovnicească. Adică să trăiţi cuvântul Domnului, să faceţi voia Lui, să credeţi, să pliniţi toate poruncile Bisericii cele date în Sfânta Scriptură.

Minunea cea mare este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă-L chemăm cu toată puterea, Dumnezeu ni Se revelează, ni Se face cunoscut. Căutaţi în adâncul inimii voastre şi-L veţi găsi acolo pe Dumnezeu. Strigaţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde şi minuni se vor face în sufletul vostru şi duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide şi veţi vedea adevărul dumnezeiesc, care este singurul mântuitor.

„Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-l aveţi în casă, să vă zică groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă.., nu v-ar mai trebui alt filosof. Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapă. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec (Psalmi 143, 4).”