Acest lucru se întâmplă întocmai cu cel ce se roagă cu gura şi cu vocea, fără luare aminte.

Ai auzit? Şi nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat. Ce spune Scriptura? Era foarte bogat, cel mai bogat om de la răsăritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despărţit de Dumnezeu. Fiindcă iubea pe Dumnezeu mai tare decât averea.

Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă ‒ că mai am asta de făcut, că mai am și treaba astălaltă ‒, apoi nu-ți merge bine toată ziua.

Nu încape aşadar dubiu că n-au crezut toţi, nu doar Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atâta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea şi înfrângerea lui Iisus drept definitive şi ireversibile. Făgăduinţele învăţătorului lor: vorbe frumoase, iluzii spulberate, amăgeli ale cugetului!

În ziua Învierii, în prima zi de Paşti, creştinul are parte de o părtăşanie cu ceea ce se află dincolo de fruntariile înţelegerii omeneşti. Pentru oarecare vreme izbuteşte a nu mai fi nici el „din lumea aceasta”. În Duminica Tomei însă revenim cu toţii la nivelul minţii omeneşti. Hristos Însuşi recurge la dovezi materiale, brute, simpliste, potrivite vrerii lui Toma, adică ale făpturii. 

Biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi împlinește luni, 6 mai, 380 de ani de la sfințire.

Să participe întreg omul Ia rugăciune, întreaga-i fiinţă. Rugăciunea să devină din ce în ce mai vie, mai arzătoare, astfel încât omul să simtă că într-adevăr se află sub Acoperământul Domnului, sub ocrotirea harului Lui. Atunci ne va fi reuşită rugăciunea! Atunci viaţa şi jertfa noastră le vom trăi ca pe o minune continuă.

„Acestea pe care le spui tu acum, îţi deschid cumva porţile Raiului? Nemulţumirea ascunde în spatele ei egoism. Dumnezeu nu te va întreba dacă te-au iubit ceilalţi. Tu îi iubeşti?... Şi dacă îţi va spune Dumnezeu într-o zi că nu ai dreptate?”

Vorbind despre necazul altuia, vorbesc, fără să-şi dea seama, tot despre sine: „Am fost atât de zguduită, că până acum nu-mi pot reveni”.

Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu... aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăţi în a înţelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaştere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeieşte-insuflat.