Este foarte simplu, cum spun grecii – „Kalo gheros”, adică bătrân bun. Adică trebuie să ai bunătate. Deci noi, ca şi călugări, am ieşit din lumea asta ca să avem bunătate, să nu mai fim ca lumea. Egoismul e ca războiul atomic pentru călugăr.

Îi tot trimit la mine, Mănăstirea Vatoped, zicând că sunt duhovnicesc, dar nu e aşa. Nici măcar nu-i văd, şi ce să le spun? Eu nu am darul cuvântului! Ce să le spun eu, un biet orb? Sunt un bătrân orb. Vai şi amar de mine! Dar sunt român. Şi de asta nu mă las. Sunt român şi îmi iubesc neamul. Să mă scuzaţi, că eu sunt numai aşa, de formă, om, dar încolo, vai de capul meu! Nu numai că nu văd, dar sunt şi bătrân, şi bătrâneţile au greutăţi titanice.

M-am rugat Maicii Domnului să-mi dea un dar să nu mai cârtesc (cu orbirea) şi s-a milostivit spre mine. Acum mi-a dat să înţeleg că, aşa cum sunt, îmi este de folos. Şi acum sunt în pace. Mi-a fost şi-mi este de folos să fiu aşa.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 283-284)