„Culoarea feţei ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură şi nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere şi foarte minunate.” (Sfântul Epifanie)

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica „luptată fiind, biruiește, uneltindu-se împotriva ei, covârșește, insultată fiind, se face și mai strălucitoare. Primește răni și nu cade sub lovituri, este învăluită de valuri, dar nu se scufundă, este bătută de vifor, dar nu suferă naufragiu, luptă, dar nu este înfrântă, este lovită, dar nu biruită”. Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos este adevărată Împărăție a cerului pe pământ. În ea domnesc dragostea, bucuria, pacea.

Smerita cugetare şi nevoinţa cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alţii cu dragoste şi Domnul ne va împlini la toţi cererile cele bune.

Cel care este întrebat nu trebuie să vorbească mult, ci doar să răspundă celui care întreabă, pentru ca binele să fie făcut prin voinţă liberă.

Dacă nu vom răbda necazurile, şi chiar dacă le vom răbda, dar cu cârtire, cu mânie, cu supărare şi cu ceartă, ce răbdare este aceasta? Este numai înrădăcinarea în noi a răutăţii, a mâniei, iar de aici vine mândria.

Ce e uşor pentru trup, acela e nefolositor pentru suflet, iar ce e folositor pentru suflet, acela e greu pentru trup.

Creştinul este prieten cu toţi şi cu nimeni. Cu toţi, pentru că nu poate să nesocotească pe cineva, şi cu nimeni, pentru că nu poate să prefere pe cineva.

Sfinţii iubesc oamenii nu pentru frumusețea lor, nici pentru bogăţie, ci pentru virtuţile duhovni­ceşti, pentru că în acestea se vede chipul lui Dumnezeu.

Într-o duminică, de cum s-a trezit, a fost pus în faţa unei mese copioase, încărcată cu cele mai alese bucate. În sfârșit, și-a spus el în gând, au înţeles și bunicii cine sunt eu și, de azi încolo, voi fi tratat ca atare! A doua zi însă, nimeni nu l-a servit cu nimic nici la dejun, nici la prânz, nici la cină. Băiatul a răbdat cât a răbdat, dar când s-a convins că nici în ziua următoare nimeni nu are de gând să-l hrănească, a intrat în panică.

Toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, și în sfârșit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre. Fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună.