Epistolă

Fiul meu iubit în Hristos, N. Bucură-te întru Domnul!

Am primit scrisoarea de la tine şi m-am bucurat în mod deosebit pentru întrebările tale şi dorinţa ta de a învăţa rugăciunea minții.

Voi încerca să-ți răspund din experienţa mea, din cele pe care eu însumi le-am gustat în anii în care m-am învrednicit să petrec în ascultare, sub povăţuirea sfântului meu stareţ Iosif, precum şi în perioada când am pustnicit singur, iar mai apoi când am do­bândit ucenici.

Întrebi dacă rugăciunea minții este pentru toți creştinii sau numai pentru monahi.

Din tot ceea ce scriu Sfinţii Părinţi, dar şi din experienţa mea ca duhovnic, am văzut că rugăciunea minții este pentru toți creştinii. Să-ți explic şi de ce.

În urma călcării de poruncă a lui Adam, toți urma­şii lui au fost lipsiți de har. Dar prin Sfântul Botez omul primeşte în el harul dumnezeiesc, prin care îl poate afla în sine pe Dumnezeu. De aceea, cei de altă credinţă care încearcă să practice rugăciunea minții sunt în înşelare.

De curând, a trecut pe la noi un grec care locuieşte în Germania şi a cerut să vorbim despre rugăciunea minții. După ce l-am primit, acela mi-a spus:

– Părinte, şi eu sunt mistic ca şi voi.

– Bre, tu eşti mistic? Unde ai învăţat misticismul?

– Sunt de mulţi ani în Germania. Acolo am cunos­cut şi alte credinţe. Au şi ei multe lucruri asemă­nătoare cu ale noastre. Ceea ce mi-a plăcut mai mult la ei a fost autoconcentrarea în rugăciune. Şi lucrul cel mai important este că omul ajunge la extaz şi contemplaţii, precum Apostolul Pavel.

– Măi, omule, depărtează-te de acestea, nu crede în ele, sunt înşelări.

– Nu, Părinte. Eu m-am ocupat cu acestea şi am şi eu experienţă.

– Ia spune-mi, ce autoconcentrare este aceasta pe care o faci? am întrebat din curiozitate.

– Stau jos, cu picioarele încrucişate şi ridic ochii spre cer. Făcând aceasta, am ajuns la concluzia că toți cred în acelaşi Dumnezeu. Hinduşii îl roagă pe dumnezeul lor, budiştii pe al lor. Noi putem să-L rugăm pe Hristos.

– Şi cum te rogi?

– A, aici este taina. Voi nu o ştiți. Îți imaginezi cu mintea că zbori până la cer, că vezi îngeri care zboară, că vezi palate de aur, lumini, strălucire etc., iar la urmă Îl vezi pe Hristos înconjurat de lumină, stând pe un tron de foc. Şi ne concentrăm toată atenţia noastră la acestea pe care ni le imaginăm.

– Bre înşelatule, tu cu acestea îți vei pierde min­tea. Aşa vă rugaţi voi?

– Stai să vezi altceva şi mai minunat, şi atunci vei judeca. După ce ne silim imaginaţia pe cât putem, ieşim din această sferă. Apoi toate cele pe care ni le-am imaginat le vedem. Ştii ce înseamnă să-L vezi pe Hristos, pe îngeri, pe sfinţi şi alte multe lucruri minunate?

– Fiul meu, vrei să mă asculţi? Renunţă la toate acestea, ca să nu-ţi pierzi mintea. Noi, ca să-l aflăm pe Hristos în noi înşine, închidem toate uşile imagina­ţiei. Prin imaginaţie deschizi diavolului toate uşile. Citeşti Sfânta Scriptură? Crezi că diavolul are puterea să se înfăţişeze ca înger al luminii sau chiar ca Însuşi Hristos?

– Părinte, dar de ce nu crezi? Noi Îl vedem pe Hris­tos aievea, nu în vis. Odată, l-am văzut chiar şi pe Budha. Este mare, dar nu ca Hristos. 

Mi-a fost milă de el şi i-am spus:

– Fiule, păcat de tine, te batjocoreşte satana. În felul acesta îţi vei pierde şi credinţa.

– Nu, nu, părinte, nu te cred. Nu sunt de acord.

A plecat murmurând: „Nu, nu sunt de acord. Dum­nezeu nu este monopolul călugărilor” şi alte aseme­nea. Vezi, fiule, câte primejdii de a cădea în înşelare există?

Aşadar, iubite, atunci când creştinul se botează, se sălăşluieşte în el harul dumnezeiesc, Îl primeşte în el pe Hristos. Dar atunci când păcătuieşte, Îl alungă din nou afară. Hristos nu se poate sălăşlui niciodată acolo unde este păcatul. Pentru aceasta, este cu ne­ putinţă să-L primim în noi pe Dumnezeu, atâta vreme cât păcatul stă în faţa noastră ca un zid. Din fericire însă, Biserica are medicamentul potrivit ca să dărâme acest zid. Iar acest medicament înseamnă pocăinţa şi mărturisirea.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 193-196)