Astăzi, în prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în Catedrala mitropolitană din Iaşi. În cadrul slujbei a avut loc și o hirotonie întru preot, iar părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a citit Pastorala Sfântului Sinod dedicată acestei duminici speciale.

Scrii pentru că ești tulburată și e drept să fie așa. Te asemeni trestiei mișcate de vânt: au fost suficiente câteva vești și te-ai neliniștit. Iată motivele: neatenția, lipsa de concentrare față de viața ta spirituală, lipsa lăsării în voia lui Dumnezeu.

Un medic i-a recomandat pacientului său, doborât de deprimare: „De astăzi, să mergi să vezi comediile lui Molière și vei râde din toată inima. Te vei face bine astfel și nici nu te vei mai îmbolnăvi!”. Răspunsul pacientului a fost cu totul neașteptat.

Legătura deasă cu Taina Pocăinței, cu harul Duhului Sfânt care iartă păcatele, nu lasă descoperit sufletul față de mâhniri, remușcări sau vrăjmași. Dacă ajung să se arate, de îndată după spovedanie creștinul se liniștește.

Frumuseţea minunată a lumii, cu preafrumoasa ei melodicitate, cu armoniile minunate ale trilurilor de păsări, cu melodiile preadulci ale instrumentelor muzicale, cu sunetele minunate ale omului, ale psalţilor, ale cântăreţilor, precum şi cuvintele minunate pe care le spun oamenii în cuvântări, toate acestea au fost făcute ca să bucure urechile şi auzul omului, ca să devină ajutor spre desăvârşirea lui şi spre slava lui Dumnezeu. 

Ieri după-amiază, Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost arhiplină de credincioșii veniți din municipiu și împrejurimi să participe la slujba Pavecerniţei Mari. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu Cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii.

Episcopului Kallistos îi este drag să aducă aminte de cuvintele Părintelui Amfilohie, un bătrân de pe insula Patmos, pe care l-a cunoscut în timpul primei sale vizite acolo (a trecut la cele veșnice în anul 1970): „Știi – obișnuia el să spună – că Dumnezeu ne-a mai dat nouă încă o poruncă, ce nu este trecută în Scriptură? Este porunca Iubește copacii... Atunci când plantezi un copac, sădești speranță, plantezi pace, sădești iubire, și vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu”.

„Moartea în viață reprezintă în cele din urmă singurul mod de a trăi spre de-acum râvnitul sfârșit. Nu trebuie să se pună problema evadării din viață, prin respingere, prin zbor în imaginație sau prin căutarea cu încăpățânare a morții trupești. Așa ceva nu înseamnă să mori în viață. A muri în viață înseamnă să trăiești fiecare moment al său, fiecare problemă și suferință a sa. Însă să o trăiești direcționat mereu spre Final. Aceasta înseamnă să trăiești cu iubirea unei inimi dezinteresate.”

La Tatăl nostru nu implorarea vine pe primul loc, ci acceptarea și încuviințarea. Dacă vom putea ajunge la aceasta, atunci vom descoperi libertatea, libertatea față de nevoia de a face un lucru sau altul. Calea spre înainte este foarte simplă: pas cu pas. Noi complicăm lucrurile prin temerile noastre. Această libertate ne permite să privim totul prin „prisma divinului”: și totul pare plin de minuni!

Noi avem bucurie când există o rânduială. O rânduială a mesei de exemplu. Este foarte important să avem rânduială chiar şi la masă. Dumnezeu ne-a făcut orânduiţi, pe fiecare dintre noi. Spre exemplu: nu încetăm să respirăm. Ce ar fi, atunci când ne culcăm, să nu mai respirăm?