Creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. 

Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului.

Știți ce înseamnă a fi serios? A fi împlinit. Încrederea s‑o ai în Dumnezeu și atunci ești permanent serios și vesel și bucuros.

Sfânta Spovedanie ne împărtăşeşte harul Duhului Sfânt şi ne împacă din nou cu Hristos, pe Care Îl mâniem cu păcatele noastre; Sfânta Spovedanie ne aduce lacrimi, căinţă, smerenie şi putere de sus să punem început de viaţă duhovnicească.

Nu e lucru simplu să menţinem rugăciunea, fiind înconjuraţi de apele îngheţate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, iar noi ne rugăm Lui ca el să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiţi de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare. 

Noi ne luptăm pentru lucruri neînsemnate. Dar trebuie să dobândim pe Hristos-Dumnezeu, Care este una cu Tatăl, Care singur ne duce la Tatăl, și altă cale nu este, fără numai printr-Însul și într-Însul.

Psihologii cercetează ca oameni pe alţi oameni, adică cu puteri ome­neşti, dar astfel oamenii, văzându-şi starea interioară necurată, deznădăjduiesc. Dimpotrivă, dacă vedem necurăţia noastră interioară în duhul ev­laviei, e cu totul diferit, deoarece naşte rugăciune cu nădejde în Hristos.

Fericirea lor este vremelnică pe acest pământ, căci sunt păcătoşi neîndreptaţi, pe care Domnul i-a părăsit, fiindcă nici suferinţele nu i-ar mai putea îndrepta. Pe căi lunecoase i-a pus Dumnezeu şi i-a doborât când se înălţau.

Cel desăvârşit în smerenie nu caută pricini de a se smeri, căci el a dobândit darul smereniei, în lumina căruia se vede pe sine ca pe un om de dispreţuit şi ca păcătosul cel mai de pe urmă.

Să ne ostenim a săvârși măcar acestea: să ne pocăim, adânc să ne pocăim, și cu ajutorul harului ceresc să punem început bun mântuirii sufletului nostru, în fiecare zi.