Dacă lenea trupească ne îndepărtează de unirea cu lucrurile bogăției materiale, lenea duhovnicească conduce de-a dreptul către îmbogățirea în vicii.

Sufletul nu poate osândi cu vrăjmăşie pe aproapele său pentru neputinţele lui şi, în acelaşi timp, să se căiască, să se îndurereze adânc pentru păcatele sale. Când examinăm neputinţele  străine, noi ne abatem atenţia de la ale noastre.

Când omul este cuprins de ispita indiferenței și a lenevirii față de rugăciune, nu trebuie să rămână într-o astfel de stare prea mult, ci să biruiască lenea și indiferența, printr-o constrângere de sine către rugăciune. Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătită o asmenea luptă de dobândire a obiceiului de rugăciune și de creare a unui duh de rugăciune.

Viaţa contemporană este de aşa natură, încât acum Biserica nu excomunică pe nimeni, însă cheamă la pocăinţă.

Se ruga şi citea mult, mânca puţin şi în toate era foarte modest şi cumpătat. Oriunde mergea, purta cu sine un ceas de masă cu sonerie şi icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În sinod, la guvern, în eparhie, în Iaşi, peste tot era cinstit şi respectat. Cea mai mare avere a sa, o bogată bibliotecă, a donat-o personal Academiei Române. Singurele cărţi care l-au însoţit până la moarte erau Sfânta Scriptură, Ceaslovul şi Vieţile Sfinţilor. În chilia lui nu s-au găsit decât doi lei!

Dumnezeu doreşte mântuirea noastră şi o lucrează într-un mod neînţeles de noi. Lasă-te în voia lui Dumnezeu şi vei afla pace sufletului tău îndurerat.

Toate cele pământeşti preţuieşte-le cu preţ pământesc.

Trebuie să gândim smerit despre noi înşine şi cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinţei şi a lenei faţă de nevoinţă, să o alungăm cât mai departe.

Grâul simbolizează pe drept-credincioşii care păstrează întru sine sămânţa lui Dumnezeu, iar neghinele semnifică pe cei fără de Dumnezeu. Sămânţa care creşte în pământ este închipuire a morţii şi Învierii Domnului, închipuire a omorârii omului celui vechi şi a naşterii omului celui nou în fiecare dintre noi.

Pentru ca nu cumva omenirea, îngreuiată cum era de păcat, să nu poată recunoaşte pe Mântuitorul Care a venit la ea, l-a trimis pe Înaintemergătorul Ioan, pe îngerul Lui, ca să gătească în pustie calea dinaintea Lui şi să propovăduiască botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor.