„O spun din experienţă: tot ce am, am de la har. «De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei care o zidesc» (Psalmi 126, 1). Pe toate le dă Hristos.”

Cu cât ni s-ar cuveni să jucăm de bucurie pentru că ne-am învrednicit nu doar a auzi despre Mântuitorul, ci încă a mânca Trupul și a bea Sângele Său. 

La sfârşitul şi la începutul călătoriei pământeşti, precum şi în fiecare etapă a acestei călătorii, lucrul cel mai de seamă pentru călătorul cel pământesc este să ceară două lucruri de la Dumnezeu: mai întâi, iertarea păcatelor, iar cel de-al doilea, dăruirea Duhului lui Dumnezeu.

Toate sunt trimise şi dăruite de Pronia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim sănătatea noastră sufletească pierdută. Dacă ne-am smerit, ne vom înălţa, dacă nu ne-am smerit, vom rămâne jos, în patimi, în neputinţe, şi vom muri odată cu acestea!

Nu te înfricoşa deloc, căci frica vine de la cel viclean, ca să ne dezarmeze şi să ne ia robi. Ai nădejde în Cel Care a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!” (Evrei 13, 5).

Noi, care ne numim sănătoşi, să nu-i uităm pe oamenii care suferă! Oamenii aceştia să nu lipsească din rugăciunile noastre şi din grija noastră, să-L rugăm pe Dumnezeu să le trimită răbdare, alinare, vindecare. Trebuie să ne familiarizăm cu durerea fraţilor noştri! Dacă nu facem astfel, nu avem iubire! Dacă-i uităm, ne găsim în afara iubirii lui Dumnezeu.

Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credință pe soț, pe copil sau pe aproapele, să-i înțelepțească, să-i întărească.

Există relaţii de tip părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc, când, prin consimţământul său, novicele ori mireanul, se supune îndrumării duhovniceşti a preotului şi încearcă să-i îndeplinească sfaturile. 

Atunci când sufletul se umple de iubirea dumnezeiască, pentru el începe viața cerească.

Cu cât îşi face mai multă vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinţilor Părinţi, cu atât se pătrunde mai mult de înţelepciunea acestora şi cu atât îi va pieri mai mult pofta de a trăncăni.