Oamenii care nu postesc nici măcar miercurea şi vinerea, niciodată nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu.

Până la venirea lui Hristos, filosofia era firească, omul căuta şi iubea înţelepciunea, cu toate că, de multe ori, era confundată realitatea cu irealitatea, însă căutarea era justificată. Odată ce a venit Hristos pe pământ, El ne-a arătat înţelepciunea cea adevărată, ca să nu mai bâjbâim în mii de subiectivităţi. Ne-a spus că El este Calea, Adevărul și Viața.

Sfinţii, teologi prin excelenţă, au ajuns să vadă cele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te şi se va muta”. Această credinţă mică, cel puţin cât un grăunte de muştar, dacă o vom avea, vom deveni adevăraţi teologi.

Trebuie să primim viaţa aşa cum ni se dă şi nu trebuie să cugetăm ce şi cum, ştiind că nimic, nici în cer, nici pe pământ nu se întâmplă fără purtarea de grijă şi îngăduinţa lui Dumnezeu.

Suntem împrăștiați și dezbinați – și numai Domnul poate, prin harul Său, să ne tămăduiască.

Rugăciunea stăruitoare înseamnă rugăciune din inimă. Din inimă ne rugăm Domnului.

Avem pace atunci când suntem cu Domnul și cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea ne ajută întotdeauna când o chemăm. Iată reazemul nostru, care nu se schimbă, care este același în veci, care nu se va depărta de la noi, care va fi cu noi în veac!

Sufletul care s-a încredinţat voii lui Dumnezeu de nimic nu se teme, nici de primejdii, nici de ameninţări, nici de tâlhari, de nimic.

De fapt, noi ne depărtăm de Dumnezeu. El nu se poate despărți de noi, căci El este Viața. El este Dragostea deplină.

Dacă folosesc rugăciunile noastre pentru cei vii, care pricină ar fi să nu folosească ele pentru cei morţi odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele?