Vrăjmășiile, scârbele și necazurile vieții par, la prima vedere, că îndepărtează de rugăciune. Acestea pot să îndepărteze însă doar pe cel slab legat de Dumnezeu. Pe acela care cu sinceritate Îl iubește și-L caută pe El, acestea pot încă și mai mult să-l facă lucrător în vremea unui necaz. Necazurile sunt precum vânturile – sting flăcările slabe și aprind focul puternic.

Răceala inimii, uitarea de sine, indiferența și toate plăcerile păcătoase și egoiste se arată dușmani de moarte ai rugăciunii. Am putea să exprimăm aceasta în următorul chip: greutățile în viață fac rugăciunea mai ușoară, iar ușurătatea vieții face rugăciunea mai grea. Pentru aceasta, Sfinții Părinți ne sfătuiesc să nu cârtim împotriva necazurilor în viață. Ele ne sunt trimise de Pronia lui Dumnezeu spre binele nostru. Iar noi trebuie să le folosim, ca să aprindem prin ele jarul rugăciunii în inima noastră.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2015, pp. 33-34)