Cine crede în Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu lângă el
În măsura în care crezi mai puțin că se îngrijește Dumnezeu de ale tale, te îngrijești tu însuți mai mult pentru tine. Aceasta pentru ca nu cumva, venindu-ți totuși vreo supărare de pe urma lăsării tale în grija lui Dumnezeu, să te cuprindă vreo îndoială că n-ai făcut bine lăsându-te cu totul în grija lui Dumnezeu. De altfel, când nu crezi deplin că Dumnezeu se va îngriji de tine, apare în mod necesar grija de a te îngriji tu însuți. Pe de altă parte o credință slabă micșorează și în mod obiectiv lucrarea lui Dumnezeu asupra ta, pentru că nu te-ai deschis deplin ei. Credința e ușa de intrare a lucrării lui Dumnezeu în ființa ta și în lucrările tale.
Cine crede în Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu lângă el și în el. Credința și rugăciunea sunt semnul lucrării lui Dumnezeu în om. Când gândești la cineva, ești într-o comunicare cu el. Cu atât mai mult ești în comunicare cu Dumnezeu când gândești la Dumnezeu cu încredere în El și când îi adresezi cererile tale de ajutor.
(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: Notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul I, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 249)