Prin purtarea lui, duhovnicul poate trezi pocăința în ucenici
Într-o altă carte a sa, Fericitul Filotei (Zervakos) spune următoarele, cu privire la un bun duhovnic: „Purtarea bunului duhovnic, bucuria de pe chipul său, dragostea părintească cu care-l primeşte pe păcătos, dulceaţa cuvintelor învăţăturilor sale, curajul pe care-l dăruieşte celor timizi, mângâierea pe care o dăruieşte celor ce au săvârşit multe păcate şi sunt deznădăjduiţi, oferind pilde ale atâtor păcătoşi care s-au căit şi s-au mântuit – toate acestea duc la o pocăinţă sinceră şi la mărturisirea păcatelor... Tocmai unor astfel de părinţi duhovniceşti şi doctori de suflet ar trebui păcătoşii să-şi încredinţeze tratarea sufletelor lor” (din cartea Fericitul stareţ Filotei Zervakos - vol 11 din seria „Sfinţii ortodocşi moderni”, Belmont, Massachusetts, 1993, pp. 206-297)
Nu se poate vorbi pe drept cuvânt despre preoţi în calitatea lor de duhovnici – fără să spunem câte ceva despre posibilitatea de a fi afectaţi în mod negativ din aceasta pricină.
În Vechiul Testament citim: „Căci Tu, Doamne, cu omul drept Te porţi cu dreptate, cu cel cuvios, Cuvios eşti, iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui” (I Regi 22, 26-27).
Putem numi principiul invocat aici „principiul asimilării”. Psihanaliza contemporană îl numeşte „principiul identificării” şi atrage atenţia asupra unor situaţii în care acest principiu operează în mod negativ.
Se ridică problema modului în care duhovnicul trebuie să evite de a fi afectat negativ, identificându-se cu gândurile şi afectele negative ale persoanelor pe care el le spovedeşte. Răspunsul la această întrebare este: păstrându-şi „sistemul său imunitar duhovnicesc” la un înalt nivel. Iar acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul ascezei zilnice – „pregătirea duhovnicească”. Asceza înseamnă „lucrul cu sine”. Pe scurt, acest lucru constă din anumite „practici trupeşti” şi anumite „practici duhovniceşti”. Unele dintre acestea au fost deja pomenite şi luate profund în consideraţie. În cartea mea, Căi şi mijloace de atingere a sfinţeniei” enumăr şi discut mai pe larg despre astfel de practici: metaniile, paza limbii, concentrarea, trezvia lăuntrică, meditaţia etc.
(Constantin Cavarnos, Preotul – Părintele duhovnicesc, traducere de Paul Bălan, Editura Doxologia, 2012, p. 26-27)