La răsunetul acestor cuvinte, atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, vrăjmașii se cutremură şi se întorc, fugind.

Pentru cel care nădăjduiește în Dumnezeu nu există niciodată situații fără scăpare.

Atunci am zis: „Uite, Ăsta e Dumnezeu în fața Căruia eu vreau să mă închin”.

Deprinde-te să fii cumpătat la mâncare: prin înfrânare îi vei da trupului sănătate şi putere, iar minţii o trezvie deosebită, care este atât de trebuincioasă în lucrarea mântuirii.

„Las’ să-mi spună cum o vrea el! Nu mă deranjează.”

Când ceilalţi ne insultă, trebuie să ne considerăm pe noi nevrednici de laudă, căci dacă am fi fost vrednici ne-ar lăuda. Trebuie să ne smerim totdeauna şi în faţa tuturor, după cum învaţă Isaac Sirul: „Smereşte-te şi vei vedea slava lui Dumnezeu înlăuntrul tău”.

Dobândirea Duhului Sfânt este de asemeni o agonisită, numai că aceasta este o „agonisită” binecuvântată şi veşnică, dar şi ea, întocmai ca agonisitele lumeşti, se dobândeşte pe aceleaşi căi.

Domnul nu ne dojeneşte pentru folosirea bunurilor pământeşti, căci El însuşi spune că, datorită condiţiilor vieţii noastre pământeşti noi avem nevoie de toate aceste lucruri.

În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. 

Toate bunurile pământeşti pe care le posezi, să le transpui în lăcaşurile cereşti, ca şi cum tu de acolo ai fi venit.