Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, în care noi nădăjduim mai mult decât în orice și pe care îl primim de la Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, este pacea sufletului, după cum spune Mântuitorul: Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni (Matei 11, 28).

Atunci când citim lucrări lumești nu ne plictisim, și ele nu ne plictisesc. De îndată ce trecem la cărți sfinte, când începem să ne gândim la sfârșitul nostru și la mântuire, atunci mergem împotriva celui rău, îl irităm, chinuim răutatea sa și iată că se năpustește asupra noastră și ne chinuie și el pe noi – ce este de făcut? Nu lăsați lucrul cel bun, citirea care este folositoare sufletului, rugăciunea, trebuie să răbdați și prin răbdare vă veți mântui. „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21,19), spune Domnul.

Un om are putere să se transmită altui om, în duh, prin rugăciune, poate acţiona în chip binefăcător unul asupra altuia, să-l atragă spre luare aminte, să-l încurajeze dacă e în deznădejde, să-l abată de la un viciu şi să-l îndemne spre o sfântă lucrare: „Milostive Doamne, fie voia Ta, care vrei ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la înţelegerea adevărului: miluieşte şi mântuieşte pe robul Tău (numele), primeşte această dorinţă a mea ca pe un strigăt de dragoste poruncit de Tine!”.

Dacă te vei obișnui să te înfurii pe lucruri, te vei înfuria și pe oameni, chiar și fără pricină, și vei cădea din dragoste – iar dragostea e miezul întregii Legi a lui Dumnezeu.

Vrednică de laudă și uimitoare este această îndelungă-răbdare a lui Dumnezeu, rod al iubirii Lui către făpturi. Mulțumită acestei îndelungi răbdări, câți păcătoși și păcătoase nu s-au mântuit, care trebuiau să piară pe vecie, dacă Dumnezeu nu ar fi avut îndelungă-răbdare față de noi, prevăzând întoarcerea și îndreptarea noastră?

Maica Domnului laudă pe Dumnezeu pentru că i-a dat smerenie și a căutat spre această smerenie. Preasfânta Fecioară, prin smerenia ei adâncă, a îndreptat alunecarea spre trufie și spre dorința de a fi asemenea lui Dumnezeu a Evei. 

Şi în primele veacuri ale creştinismului au existat creş­tini care se botezau în ascuns, iar ceilalţi aveau im­presia că nu sunt creştini. Însă atunci când nevoia o cerea, Îl mărturiseau pe Hristos Dumnezeu.

Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decât noi și e întotdeauna dispus a ierta.

Degeaba avem însușiri frumoase, mari calități, dacă ne lipsește curajul.

Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuţi: dragostea faţă de Dumnezeu şi oameni, înfrânarea şi rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu.