Articolele zilei

Rugăciunea inimii este potrivită și pentru mireni

Călugăria se mai numeşte și „arta artelor”. M-ai întrebat cu câteva zile în urmă dacă şi în cele duhovniceşti întrebuinţăm meşteşugul. Fireşte că îl întrebuinţăm. Înveţi cea mai mare artă, aşadar, cum să nu fie nevoie de meşteşug? Citeşte pe Sfântul Nicodim Aghioritul, Filocalia, Pelerinul Rus şi pe toţi Părinţii neptici şi vei vedea că toţi vorbesc despre metodă, adică despre meşteşug.

Acum tu te afli la prima lecţie. Îți repet şi îţi accentuez: fiindcă seara vii acasă obosit, mănâncă, citeşte „Pavecerniţa” şi „Acatistul Bunei Vestiri”. Apoi rosteşte puţin Rugăciunea inimii, până te ia somnul. Culcă-te cât mai devreme şi te deşteap­tă după ce te vei odihni cât trebuie. Unora le sunt de ajuns cinci ore, altora şase, iar altora şapte. Odihneşte-te şi tu potrivit cu nevoia pe care o simţi, după care să începi îndată rugăciunea şi canonul. Dacă îţi mai rămâne timp, citeşte din Noul Testament, din Psaltire şi orice altceva care îţi este de folos. Dacă, însă, te atrage rugăciunea, nu o lăsa, ci rosteşte-o până pleci la lucru. Dar şi la lucru, pe cât poţi, rosteşte-o mereu în şoaptă, numai dacă munca pe care o faci nu îţi cere să vorbeşti.

Când vei avea vreo ocazie, vino să ne vizitezi. Încearcă să pui în practică acestea pe care ţi le scriu, iar despre noile nedumeriri nădăjduiesc că în scurt timp vom vorbi faţă către față.

Închei aici scrisoarea şi îţi urez bună sporire.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 213-214)

Autor: Monahul Iosif Dionisiatul
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: